Acasă Administraţie Timișoara își caută arhitect șef. După ce așteaptă Fritz pentru lansarea concursului?

Timișoara își caută arhitect șef. După ce așteaptă Fritz pentru lansarea concursului?

DISTRIBUIȚI

primarul Dominic Fritz, în conferința sa din 9 februarie. Momentan, însă, nu va fi și lansată procedura, pentru că se așteaptă, prima dată, ca Registrul Urbaniștilor din România să organizeze examen pentru obținerea atestatelor. Documentul este necesar pentru înscrierea în concursul propus de primărie, iar Fritz consideră că o amânare a lansării ar permite mai multor arhitecți dornici de a ocupa funcția să își obțină și atestatul.

„Vrem să avem o competiție adevărată, să nu existe un preferat al primarului în buzunar care să doar să aștepte și să câștige. Va fi nevoie de șapte ani de experiență ca arhitect, dar și un atestat din partea Registrului Urbaniștilor din România. Probabil există arhitecți care nu au obținut acest atestat și care așteaptă următoarea dată de examen. Aș vrea să îi invit pe toți arhitecții care doresc să devină arhitect-șef al Timișoarei: (…) dacă sunteți interesați și încă nu ați luat atestatul, vă rog să o faceți”, a declarat primarul.

În aceste condiții, încă nu poate fi comunicată o dată exactă pentru lansarea concursului de ocupare a funcției de arhitect-șef în Primăria Timișoara. Din câte a spus Fritz, Registrul Urbaniștilor are deschisă o listă de înscriere pentru obținerea acestui atestat, dar examenul va fi organizat doar atunci când există un anumit număr de candidați.

Comentarii

comentarii