Acasă Actualitate Timișoara nu va avea încă al doilea viceprimar

Timișoara nu va avea încă al doilea viceprimar

295
DISTRIBUIȚI

Deși era programată pentru data de 5 ianuarie 2021, ședința extraordinară a Consiliului Local Timișoara în care trebuia ales al doilea viceprimar a fost amânată. Motivul este faptul că încă nu a fost validat și ultimul consilier local, pesedistul Ioan Ștefan Szatmari, cel care trebuia să îl înlocuiască pe Sebastian Răducanu, ajuns între timp senator, în urma votului din 6 decembrie.

„Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, împreună cu liderii grupurilor politice din Consiliul Local Timișoara au decis amânarea ședinței de azi pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar al Timișoarei. Hotărârea a fost luată pentru ca votul să fie dat de toți consilierii locali aleși, în condițiile în care mandatul consilierului PSD Ioan Ștefan Szatmari nu a fost încă validat, acesta înlocuindu-l pe Sebastian Răducanu, ales senator”, anunță reprezentanții primăriei.

Reamintim, primul viceprimar, Ruben Lațcău – USR PLUS, a fost ales pe 11 noiembrie. Tot atunci, a fost propus de PNL și Cosmin Tabără, însă acesta nu a primit voturile necesare din partea consilierilor. Încă de atunci, primarul Dominic Fritz promitea ca liberalul va primi voturile consilierilor locali USR PLUS, doar după ce și consilierii județeni vor alege câte un vicepreședinte de la USR PLUS și PNL. Cum acest lucru, într-un final, s-a întâmplat pe 29 decembrie, Fritz s-a ținut de cuvânt și a convocat ședința care acum a fost din nou amânată.

Comentarii

comentarii