Cine îşi imaginează că poate să se mai plimbe prin Timişoara fără a se izbi de mizerie este un naiv. La tot pasul, tot felul de mizerii, de la gunoaiele aruncate pe jos sau la colţurile blocurilor pentru că RETIM nu reuşeşte să mai facă faţă cu numărul insuficient de mic de pubele amplasate în oraş până la deranjul de a nu putea trece liniştit cu gândurile tale pe străzile urbei.
Ieşi de la ANAF, unde tocmai ai fost bun contribuabil şi ţi-ai plătit dările, dai peste familia canină căreia îi cântă din nai un cerşetor tânăr, apt de muncă, dar care aşteaptă mila trecătorilor în “loc rezervat”. În jurul lui, cloacă de mizerie: resturi de sandvişuri cu care îşi hrăneşte câinii, sticle de apă în jur, să nu-i apuce setea nici pe el nici pe căţei, câte un preş mic pentru patrupede, şatră în toată regula, în buricul târgului.
Domnul primar poate va trece să-şi facă poze şi pe strada Gheorghe Lazăr, la Finanţe, pentru că… iubeşte Timişoara, dar nu vede mizeria cotidiană de “marile ctitorii” şi de păpădii.
