Acasă Sănătate Timişoara: Peste 400 de medici şi specialişti, la prima conferinţă din România...

Timişoara: Peste 400 de medici şi specialişti, la prima conferinţă din România despre trauma complexă

DISTRIBUIȚI

Vineri 400 medici la UVT DSCF1925În perioada 24 -25 aprilie, în Aula Magna a Universităţii de Vest Timişoara, cu sprijinul Primăriei Timişoara, Asociaţia Europeană pentru Traumă şi Disociaţie organizează prima conferinţă din România despre trauma complexă şi tulburările disociative.
„Am conceput această conferinţă pentru a va oferi o imagine de ansamblu asupra celor mai recente direcţii teoretice şi practice din domeniul traumei punând accent pe principiile de evaluare şi tratament ale tulburărilor legate de trauma complexă. Adresăm această conferinţă psihologilor, psihiatrilor, psihoterapeutilor, studenţilor, precum şi altor profesionişti care îşi doresc să înveţe şi să cunoască lideri din domeniul traumei şi disociaţiei”, este mesajul organizatorilor.
Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu Casa Faenza Timişoara,  Facultatea de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest, Asociaţia Română pentru Studiu şi Intervenţie în Traumă, Institutul de Terapie Familială şi Practică Sistemică Dianoia, Societatea Română de Genetică Medicală. Tema prezentată este „Trauma complexă şi tulburările disociative – elemente clinice de evaluare şi terapie”. La eveniment participă peste 400 de psihologi, psihiatri, psihoterapeuţi, studenţi, precum şi alţi profesionişti din domeniul traumei şi disociaţiei.
Este prima conferinţă organizată în România de Asociaţia Europeană pentru Trauma şi Disociatie (ESTD). Scopul acesteia este acela de a promova şi îmbogăţi cunoştinţele în domeniul traumei, disociatiei şi al tuturor tulburărilor legate de traumatizarea cronică.

Comentarii

comentarii