Acasă Actualitate Timișoara renunță la transportul public pe Canalul Bega: ”Economic, nu este nici...

Timișoara renunță la transportul public pe Canalul Bega: ”Economic, nu este nici pe departe eficient”

DISTRIBUIȚI

Timişoara, primul oraş din România care a introdus transportul public în comun pe apă, este gata să renunțe la vaporașe. Primăria Timișoara a ajuns la concluzia că transportul public pe Canalul Bega nu este eficient din punct de vedere economic. Vaporaşele sunt folosite cel mai mult de turişti, astfel că primăria doreşte să transforme canalul Bega într-unul de agrement şi de relaxare. Acum se ia în calcul şi înlocuirea vaporaşelor cu unele noi electrice, a declarat pentru Radio Reşiţa viceprimarul Timişoarei, Ruben Laţcău.

„Economic, nu este eficient nici pe departe, dar este utilizat foarte mult de turiști și un pic mai puțin și de oamenii care merg la serviciu, dar este o situație specială. Noi vrem să schimbăm rolul Begăi în oraș, pentru că Bega trebuie să devină de fapt o axă verde, turistică și de recreere.

Pe viitor va trebui să fie nu de a transporta volum mare de persoane, ci în primul rând un rol de recreere, de agrement. Și în sensul acesta vapoarele pe care le avem acuma nu sunt foarte prietenoase, ele sunt cunoscute în Timișoara ca niște cutii de termopan și noi luăm deja în calcul, avem și o listă de achiziții, să cumpărăm niște vapoare electrice noi, care să facă turism de fapt pe Bega și care să poată să circule inclusiv înspre Serbia, pentru că în momentul acesta s-au și făcut deja excursii. Se poate circula din Timișoara cu o ambarcațiune până pe Dunăre, suntem conectați, să spun așa, la rețeaua de navigație navală și vrem să o creștem, dar în momentul acesta, mai degrabă din perspectivă turistică. Există într-adevăr și un potențial economic acolo, dar este unul un pic mai complex, care necesită mult mai multe investiții”, a spus viceprimarul.

Bega este primul canal navigabil construit în România cu o lungime de 44 de kilometri pe teritoriul țării si 72 de kilometri pe teritoriul Serbiei.

Societatea de Transport Public Timişoara are în administrare 7 vaporetto, fiecare cu o capacitate de 50 de persoane.

Vaporașele Timișoarei au fost construite la Galați, de către firma Spat Yard SRL și au costat aproape 2 milioane de euro.

UPDATE: După ce timișorenii s-au declarat nemulțumiți de decizia anunțată de viceprimarul Ruben Lațcău, acesta a venit, pe pagina sa de facebook, cu o declarație mai nuanțată, spunând că, vaporașele actuale vor fi, totuși, lansate la apă și în acest an.

”Flota actuală e funcțională, însă, dacă vrem ca Bega să devină un adevărat punct de atracție turistică, trebuie să investim în ambarcațiuni moderne și atrăgătoare. Analizăm mai multe variante pentru o viitoare flotă, care va permite Canalului Bega să devină o axă verde, atractivă pentru recreere și turism.

Suntem deja conectați cu transportul naval și avem infrastructura necesară pentru astfel de curse. Vaporașele actuale însă nu se pretează la plimbări turistice, chiar și până în Serbia. România este deja un producător de nave pentru întreaga Europă – inclusiv modele electrice, nepoluante, care se potrivesc perfect cu viziunea noastră.

Deocamdată, vaporașele actuale vor fi lansate la apă, așa cum era programat”, a declarat Lațcău.

Comentarii

comentarii