Acasă Sport Timișoara s-a calificat cu trei echipe la turneele de promovare în divizia...

Timișoara s-a calificat cu trei echipe la turneele de promovare în divizia A1, la volei

DISTRIBUIȚI
tumblr mcv92kDqx51rg0hu0o1 500
Timișoara va participa cu toate echipele la turneele de promovare în elita voleiului românesc. În acest final de săptămână s-a desfășurat ultima fază din play-off, atât la masculin cât și la feminin. 
Așa cum era de așteptat, băieții de la C.S. Universitatea de Vest s-au calificat fără probleme, după victoriile pe linie obținute în cadrul turneului desfășurat la Câmpia Turzii. Elevii lui Sorin Grădinaru au învins cu 3 – 1 pe CSȘ 2 Baia Mare și CSM Câmpia Turzii și cu 3 – 0 pe CSU Brașov. Bănățenii merg astfel de pe primul loc al seriei vestice la turneul de promovare, acolo unde vor întâlni CSM Câmpia Turzii, Știința Bacău și Steaua București.
 
La feminin, ultima fază a play-off-ului a fost găzduită de Timișoara. În acest final de săptămână, în sala ”Mircea Albu” din cartierul Circumvalațiunii, gazda turneului CSU Poli, UVT Agroland Timișoara și CSU Oradea, au luptat pentru cele două locuri de la turneul de promovare.  A mai participat și CSU Medicina Târgu-Mureș, însă statutul de formație satelit a unei prim-divizionare, nu i-a permis accederea în următoarea fază a competiției, indiferent de rezultatele obținute. În urma meciurilor disputate, echipele timișorene UVT Agroland și CSU Politehnica au câștigat biletele pentru turneul de promovare în primul eșalon voleibalistic. Rezultaele întâlnirilor sunt:
UVT Agroland – CSU Medicina Târgu-Mureș 3 – 2
CSU Poli – CSU Oradea 3 – 0
UVT Agroland – CSU Poli 0 – 3
CSU Medicina Târgu-Mureș – CSU Oradea 3 – 0
UVT Agroland – CSU Oradea 3 – 0
CSU Poli – Medicina Târgu-Mureș 3 – 2.
CSU Politehnica a reușit calificarea la turneul de baraj după 13 ani de la ultima promovare, atunci când actuala antrenoare, Cerasella Șerban, a fost jucătoare la această formație. De partea cealaltă, UVT Agroland va participa pentru a doua oară consecutiv la turneul de promovare, acolo unde s-au mai calificat SCM Pitești și CSU Galați.
Atât la masculin cât și la feminin, fazele pentru accederea în primul eșalon se vor desfășura în perioada 6 – 8 mai. Licitațiile pentru organizarea turneelor  vor avea loc în data de 19 aprilie, la sediul Federației Române de Volei.

Comentarii

comentarii