Acasă Actualitate Timișoara și-a impus din nou supremația la șah în 2020

Timișoara și-a impus din nou supremația la șah în 2020

DISTRIBUIȚI

Timișoara și-a impus din nou supremația în România la șah în 2020. Prof. Dan Poenaru a explicat că la Campionatul național de șah individual 2020 care s-a ținut, recent, online, titlul feminin a fost câștigat de marea maestră Luminița Cosma de la Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara.

La masculin, titlul a fost câștigat de marele maestru Lucian Miron de la Universitatea de Vest Timișoara.

Lucian Miron este campionul en-titre al României și este legitimat la CSU UVT.

Luminiţa Cosma este triplă campioană națională şi membră a echipei României de șah și a CS Studenţesc Medicina Timişoara, condus de Ioan Mărășescu.

Ea a câştigat cu 1,5 – 0,5 finala disputată împotriva maestrei internaţionale Andreea-Mărioara Cosman.

Cum de au loc asemenea succese?

”Avem o tradiție de aproape 60 de ani în acest minunat sport al minții care este șahul, la Clubul de la UMFT, avem condiții foarte bune și vin mulți copii și tineri care practică șahul, specializându-se și devenind campioni. În perioada de izolare antrenamentele au fost făcute online, așadar clubul nu a fost închis, ci a funcționat cu mare eficiență”, a mărturisit prof. univ. dr. Dan V. Poenaru, coordonatorul clubului. 

Clubul de șah de la UMFT a aniversat 55 de ani de activitate, în 2019, prilej cu care CJT i-a răsplătit cu Diploma de Excelență pentru întreaga activitate pe conducătorii clubului.

Comentarii

comentarii