Acasă Actualitate Timișoara și Buziaș – destinațiile anului 2022, votați-le!

Timișoara și Buziaș – destinațiile anului 2022, votați-le!

DISTRIBUIȚI

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș a nominalizat orașele Timișoara și Buziaș ca Destinații ale Anului 2022 la categoriile City Break, respectiv Localități Turistice.

Nominalizările au fost făcute în cadrul campaniei naționale de promovare Destinația Anului 2022 în România susținută de Alianța pentru Turism România, Ministerul Antreprenoriatului Turismului și Prima TV.

Campania cuprinde 3 etape: nominalizări pentru Finala Regională (24 Februarie 2022 – 10 Aprilie 2022), desemnarea Destinației Anului 2022 – Faza Regională (10 Aprilie 2022 – 30 Aprilie 2022), Desemnarea Destinației Anului 2022 – Faza Națională (1 Mai 2022 – 30 Iunie 2022).

Pentru a intra în faza regională, destinația trebuie să aibă cel puțin 100 de nominalizări, iar acestea trebuie să fie făcute de public pe site-ul www.destinatiaanului.ro , pentru fiecare dintre cele două categorii menționate.

Conform Regulamentului, competiția se derulează pe trei provincii istorice, județul Timiș concurând în Transilvania – Banat, Crișana, Maramureș – cu județele Alba, Arad, Bihor, Bistrița Năsăud, Brașov, Caraș Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Sălaj, Satu Mare și Sibiu. 

Amintim că în 2021 destinațiile câștigătoare au fost Oradea, la categoria City Break, și Banatul Montan la cea de-a doua categorie.

Implicarea publicului, numărul de voturi și susținerea tuturor instituțiilor dintr-o destinație sunt premisele necesare câștigării acestei competiții care poate aduce unei destinații o importantă promovare națională și creșterea numărului de turiști – a explicat Delia Barbu, directorul APDT Timiș.

Este timpul Timișoarei! Voteaz-o!

Crezi că orașul de pe Bega este o destinație interesantă, cu un ritm efervescent și o atmosferă de libertate pe care numai aici le poți găsi? Cu muzee, spectacole, hoteluri, restaurante și evenimente de top? Cu oameni, culturi, locuri și experiențe ce merită descoperite? Noi credem că da! Și am înscris Timișoara pe lista celor mai frumoase destinații din țară. Dacă ești mândru de orașul tău și crezi că putem deveni Destinația Anului 2022 intră pe link-ul de mai jos și votează Timișoara la categoria de City Break!

https://www.destinatiaanului.ro/

Buziaș – Localitatea Turistică a Anului 2022. Votează!

Buziaș. Localitatea în care împărații au lăsat daruri din iubire, în care apele termale au făcut din stațiunea balneoclimaterică un loc faimos în toată Europa și unde, astăzi, veverițele au chiar un festival al lor! J Orașelul mărginit de dealuri acoperite de viță de vie, care dau vinuri noi și unice, este propunerea noastră pentru Destinația Anului 2022 la categoria Localități Turistice. Votează-l aici: https://www.destinatiaanului.ro/ – îndeamnă APDT Timiș.

Comentarii

comentarii