Timișoara este ca un oraș scăpat de sub controlul firesc al instituțiilor publice. Dacă-i spui unui polițist ”nu se face prevenție, nu este Poliția Rutieră pe străzi”, îți va răspunde aiuritor, de genul ”Lasă, așa mai avem și noi donatori de organe”, lăsând ca cinismul să ia locul competenței. Dacă îi spui unui consilier al primarului Robu: ”este întuneric pe străzi, se fură din mașini”, se va preface că este ocupat sau că aceste ”mici probleme cetățenești” se află sub ”demnitatea” lui de ”boss” decompensat emoțional și intelectual, ei toți, niște figuri atipice pentru Timișoara,
În plină stradă, peste liniile continue, mașinile se întorc precum în raliurile sahariene, lăsând în urma lor dâre de foc. Aflu că mecanicii auto știu cel mai bine de ce este poluată Timișoara din țevile de eșapament, cu… miros de cartofi prăjiți. Nu e de râs, e de plâns… pentru că unii șoferi, cu mașini vechi, cu hârburi otrăvite, folosesc ca și carburant uleiuri alimentare, reciclate din restaurante și langoșerii, făcând economie, dar punând în spațiu mirosuri de… langoși și cartofi prăjiți.
Parcarea pe meschinele piste de biciclete este deja o poveste ponosită, iar circulația pe interzis a devenit o practică constantă. Politețea timișoreană, zâmbetul angajaților din comerț, punctualitatea tramvaielor, decența din restaurante și cafenele, toate par o amintire îndepărtată. Se vorbește vulgar și tare, se țipă, se strigă, șoferii își aruncă de pe geam resturile alimentare și chiștoacele de țigări. Toate, în vreme ce la sfârșit de săptămână terasele cluburilor de pe Bega devin niște scene de agresivitate sonoră și de manifestări din Epoca Pietrei, când oamenii nu aveau încă cunoștințe de comunicare, respect și educație.
Toate acestea, sub mâna caldă și iubitoare a primarului nostru drag, a domnului Nicolae Robu? Acestea sunt atitudinile administrației locale, de care toată România râde? În hohote, așa râde! Am ajuns să se spună ”Ah, la Timișoara aveți o ”primăriță”?” cu referire la Săndica Greblă, mare pricepută la combinații imobiliare pentru al său ”Bebe”? Timișoara nu mai este în România, ca imagine, reperul de curățenie și eleganță, locul ne-a fost luat de Oradea, Cluj, tot educate într-un imperiu al civilizației occidentale, cum am fost în această zonă de lume. Timișoara este subiect al glumelor cinice, despre ”freze, chitare, bazaconii, fete, băieți, golani” și scriu acest text cu profundă tristețe…
Îmi doresc să fiu, din nou, cetățean respectat al acestui oraș cu o istorie unică, cu farmecul său, cu lumea bună și educată, cu localuri din care să se audă, din nou, muzică adevărată, cu orchestre vii, nu cu demoni isterici, pe post de soliști, să merg cu tramvaiul curat, din care să nu iasă mirosuri ucigătoare, din care să nu mi se fure din poșetă…
Timișoara aceasta este a noastră, nu a golanilor, este a celor care o iubesc și o tratează ca pe casa lor, nu ca pe o casă dărăpănată, bună de a lua foc.
Timișoara are nevoie de o administrație stabilă, inteligentă, practică, deschisă la ideile deștepte ale timișorenilor.
Vom avea?
