Acasă Actualitate Timișorenii au format cozi uriașe la Serviciul Pașapoarte, pentru a le face...

Timișorenii au format cozi uriașe la Serviciul Pașapoarte, pentru a le face documentul de călătorie copiilor, fără programare online

DISTRIBUIȚI

Timișorenii au luat cu asalt Serviciul Pașapoarte Timiș, de 1 Iunie, după ce prefectura a implementat un program special pentru copii, fără programare prealabila online. Părinții, profitând se ziua liberă, au venit încă de la ora 7.00, pentru a le face celor mici documentul de călătorie. Oamenii au format cozi uriașe la cele 2 ghișee deschise pentru copii, iar accesul se face, până la orele 14.00, în baza unui bon de ordine luat la fața locului. Pașapoartele sunt valabile 3 ani pentru copiii în vârstă de până la 12 ani și 5 ani pentru cei mai mari.

Prefectul îi asigură pe părinți că se va găsi înțelegere în această vară pentru cei ce vor să plece în concediu cu copiii

”Mă bucură că inițiativa de a se lucra într-o zi liberă exclusiv pentru cei mici la Serviciul de Paşapoarte a găsit mulți doritori. Pentru că încă de la primele ore au fost multe solicitări, am suplimentat ghişeele şi am emis numere de ordine.

Suntem totuşi limitați fizic de numărul cadrelor disponibile. Vă promit că vom repeta inițiativa în cel mai scurt timp! Îi asigur pe părinți că se va găsi înțelegere în această vară pentru cei ce vor să plece în concediu cu copiii”, a declarat Mihai Ritivoiu, prefectul Județului Timiș.

Comentarii

comentarii