Acasă Administraţie Timișorenii care locuiesc pe Cetății, „blocați în imobile” de lucrările de pe...

Timișorenii care locuiesc pe Cetății, „blocați în imobile” de lucrările de pe șantier

DISTRIBUIȚI

Luni, 28 iunie, a fost deschis șantierul de pe bulevardul Cetății din Timișoara. Marți, Fritz a mers și în vizită să discute cu proiectantul și cu reprezentanții firmei Porr Construct, cea care a câștigat licitația pentru execuția lucrărilor. Pe Cetății, după reabilitare, a promis Fritz, vor fi trotuare late de culoare bej, cu piste de biciclete și spații verzi. Până atunci, însă, locuitorii de pe bulevard se plâng că nici nu pot intra sau ieși din imobile.

„S-au demarat lucrările de refacere a bulevardului Cetății Timișoara și evident săpături adânci, decopertări carosabil, etc. Înțelegem situația. însă este grav faptul că nu se asigură și accesul pietonal în imobile, suntem blocați în imobil în imposibilitate de a obține alimente, medicamente, unii fiind oameni în vârstă”, ne-a scris, în numele locatarilor de pe Cetății, o persoană direct afectată, duminică seară.

Săpăturile s-ar fi făcut sâmbătă, iar până luni dimineață încă nu a fost asigurat accesul pietonal în imobile. Din câte spun locatarii, nu au putut da de dirigintele de șantier, iar lucrările au fost efectuate doar de doi muncitori, cu un excavator și lopeți. În continuare, persoanele în vârstă nu pot ieși din curți, acestea nefiind în stare să sară peste șanț.

Iată cum se prezenta situația sâmbătă seară:

Luni dimineață, la fel:

Marți, când au fost vizitați de primar, reprezentanții firmei care execută lucrările spuneau că este foarte importantă comunicarea cu locuitorii din zonă, în primele zile neexistând probleme. Pe sectorul unde au început lucrările, între Bogdăneștilor și Gheorghe Lazăr, sunt impuse restricții de trafic timp de trei luni, adică, cel mai probabil, până la sfârșitul lunii septembrie. Spre finalul intervalului ar trebui să fie așternute primele două sau chiar trei straturi astfel încât să fie permisă circulația și pe sensul Bogdăneștilor – Gh. Lazăr, sugerau cei care se ocupă de șantier.

Comentarii

comentarii