Siderată, poate la fel ca și cititorii noștri, de numărul tot mai mare al accidentelor rutiere, multe, cu moarte, urmate de un lung șir de statistici, împărtășesc, azi, câteva observații despre noi, unii șoferi… Drumul spre Ungaria ne îmbie, mai ales pe cei ce locuim atât de aproape de graniță, cu mai multe ieșiri: Cenad, Nădlac, Turnu, dar și Vârșand, pentru direcția Gyula. Suntem niște ”răsfățați”. Spre Arad, la fel, avem și autostradă, dar și calea veche. Din păcate, se vede cu ochiul liber că mulți șoferi români nu știu să folosească autostrada! Nu doar viteza (ispită veșnică, să admitem), una dintre marile greșeli este condusul la distanță mult prea mică față de mașina din față și poate fi fatal. Uneori, suntem în situația de a folosi atenționarea luminoasă, semne cu mâna agitată în aer, de spaima loviturii. Recent, accidentul cu români morți și răniți, din Ungaria, cu autocar românesc, la distanță mică de graniță, terifiant, mi-a dat fiori. Toate accidentele ne pot da stări înfiorătoare, dar fără să fim polițiști, am putea oare să ne educăm, măcar puțin, unii pe ceilalți?
Iată ce a făcut ieri, pe autostrada Timișoara – Arad, un ”brav domn”, conducând o mașină de teren, cu numărul B-200-WLD. Povestea are martori… destui! Trafic, ora 11,20, mașina cu numărul de mai sus, condusă cu nervozitate evidentă, presând cele trei – patru mașini din față, pe banda a doua, cu viteză (apreciată după ceasul de viteză al mașinilor din trafic), de aproape 200 km/oră, condusă de un ins tânăr (atenție, nu știm gradul de cultură, putem să-l bănuim), după ce depășește ca un scelerat mintal, ”voios – frumos- viteaz – focos” șirul de mașini, cu grad de ”inconveniență” pentru tembelul din trafic, face… ce credeți? Trece repede pe de pe banda de viteză pe banda întâi, oprește apoi pe banda de refugiu, ilegal, și se… ușurează, ca un animal, pe gardul autostrăzii. I-am luat numărul! Nu puteam să nu-l reținem, era prea mare batjocura făcută peisajului. El, un ins ce părea elegant (doar la țoale, nu la port!), mașina scumpă părea curată (doar la propriu), ar mai fi avut vreo 500 de metri până la parcarea CNADR-ului, prevăzută cu toaletă publică. I-a fost prea mult! S-a comportat la fel cu acei politicieni care fumează în birouri, motivând că ar fi ”ale lor”, la fel ca cei care confundă proprietatea privată cu cea publică, s-a comportat ca și cum NIMENI nu l–ar putea vedea! Noi, restul din trafic, eram niște orbi, surzi și amorfi, pentru el. Noi nu existam. Ne-a jignit capacitatea de observație, ne-a rănit atenția distributivă, dar a mai făcut ceva grav: a urinat în spațiul public, infestându-l, ignorând normele minime de igienă. Cine-l va amenda? În Germania sau Ungaria era de mult prins, amendat și apostrofat! Unii o să se întrebe de ce scriu asta, când pe lume sunt alte probleme mai mari?
De ce? Pentru că lumea este formată din ”micile lucruri mari” și pentru că nu putem trăi în afara lor. Pentru că așa cum se urinează pe bunurile comune, tot așa, în altă zi, le vor confisca, le vor da altcuiva sau le vor arunca.. Nu le pasă! Celor ca și acest ins nu le pasă. De nimeni, de nimic! Unii dintre ei sunt prin parlamente, guverne, inspectorate (de tot felul), societăți de stat, agenții, sunt în locurile din care ni se colorează soarta. Și asta, nu mai avem voie să acceptăm! Să nu-și mai facă nevoile pe gardul drumului nostru!
