Acasă Cultura Timișorenii sunt invitați la Zilele dovleacului, la Kikinda

Timișorenii sunt invitați la Zilele dovleacului, la Kikinda

DISTRIBUIȚI

marti sarbii in centruMarţi 4 octombrie, a fost eveniment mare pentru sârbii din Banat. Consulatul Serbiei în Timișoara și Asociația Sârbilor din România, în colaborare cu Restaurantul Loyd, condus de Iavor Radencovici, a organizat o conferinţă de lansare a celei mai importante festivități din Kikinda –  Zilele Dovleacului, ediția a 31.
Evenimentul va începe joi, 6 octombrie, și va ține trei zile, până duminică 9 octombrie. Evenimentul a fost moderat de Raico Cornea. Consulul Lazăr Manoilovici a amintit că între Kikinda și Timișoara este o relație de prietenie și bună colaborare foarte veche, așa cum este și între România și Serbia. Mai mult, recent s-a deschis și o trecere de frontieră cu Kikinda, care în timpul acestei sărbători va fi deschisă până la ora 2 noaptea. „Vă invit să veniți la această manifestare foarte importantă și foarte frumoasă”, a fost mesajul lui Manoilovici. Viceprimărița din Kikinda a spus că Zilele dovleacului reprezintă un simbol al Kikindei care dăinuie de 31 de ani, iar cel mai mare dovleac obținut a fost de 500 kg, record care nu a fost depășit în această perioadă niciodată.
Cu acest prilej un spectacol delicios a fost susținut, în Piața Victoriei, chiar în centrul Timișoarei, de un grup de copii veniți special din Kinkinda. Lor li s-a alăturat și celebrul grup sârbesc Tamburașii din Timișoara. La un moment dat, a apărut și un grup de micuți timișoreni care au format o horă frățească împreună cu prichindeii sârbi. În același timp, chelnerii de la Loyd ofereau trecătorilor minunatele plăcinte cu dovleac (ludaie) sârbesc.
Zilele dovleacului reprezintă de fapt legătura dintre trecut, tradiție și viitor, de aceea locuitorii au o vorbă: „Te urci pe dovleac și vezi întreaga Kikindă”.

Comentarii

comentarii