Acasă Actualitate Timișul, judeţul din România unde se droghează şi copii de 11 ani....

Timișul, judeţul din România unde se droghează şi copii de 11 ani. Canabisul este cel mai consumat drog

DISTRIBUIȚI

131 de persoane, printre care şi copii, au ajuns în primele nouă luni din acest an de urgenţă în spitalele din judeţul Timiş, din cauza consumului de droguri. Potrivit medicilor, se droghează chiar şi copii de 11 ani, iar canabisul este drogul cel mai consumat.

Judeţul Timiş se află în topul naţional al consumului de droguri, însă reprezentanţii Centrului Antidrog Timişoara au precizat că acest lucru este cauzat de mai mulţi factori.

“Periodic se fac studii pentru a obţine date relevante cu privire la consumul de droguri. Potrivit ultimului studiu care s-a realizat de către Agenţia Naţională Antidrog, la nivelul judeţului Timiş, 11,1% dintre elevii de liceu au consumat cel puţin o dată în viaţă droguri ilicite. Dintre aceştia, 6,8% au consumat cel puţin o dată în ultimele 12 luni, iar 3% au consumat cel puţin o dată în ultimele 30 de zile. Trendul este uşor ascendent, dar la nivelul judeţului Timiş trebuie să avem în vedere mai mulţi factori. Creşterea aceasta se înregistrează în contextul în care nivelul consumului a crescut în România şi în Europa. În ceea ce priveşte locul ocupat de România în domeniul consumului de droguri, suntem printre ultimele ţări din Europa, nu ocupăm locuri fruntaşe. În judeţul Timiş trebuie avut în vedere faptul că ne aflăm în zona de vest a ţării şi este un judeţ care este foarte tranzitat şi în contextul acesta consumul este mai ridicat. De asemenea, trebuie să avem în vedere şi faptul că este centru universitar şi sunt tineri din mai multe judeţe ale ţării. Bucureşti este pe primul loc la consumul de droguri, Timişul este aproximativ la acelaşi nivel cu Clujul, Constanţa, Braşov. Deci, judeţele care au cumva aceleaşi caracteristici, care sunt centre universitare, în care nivelul de viaţă este destul de ridicat”, a explicat Adela Şleam.

În ceea ce priveşte drogurile preferate de tinerii din judeţul Timiş, pe primul loc se află canabisul, fiind urmat de etnobotanice.

“Drogul cel mai consumat este canabis-ul, într-un procent de 11,5%, fiind urmat de noile substanţe psihoactive, 1,1%, cunoscute sub denumirea de etnobotanice. În judeţul Timiş drogurile injectabile nu sunt foarte consumate. Sunt mai mulţi băieţi care consumă droguri, dar totuşi şi numărul fetelor este destul de ridicat. Vârsta medie de debut este la începutul liceului, clasa a IX-a, a-X-a, pentru că este vârsta la care ei intră în noi anturaje, este vârsta care se caracterizează prin dorinţa de a fi teribilişti, de a fi în centrul atenţiei, este o vârstă vulnerabilă. Sunt copii care încep consumul chiar şi la nivelul gimnaziului, clasa a VII-a, a VIII-a”, a declarat Adela Şleam.

Pe de altă parte, medicul Mihai Gafencu, şeful Centrului Regional de Toxicologie Pediatrică din cadrul Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a observat o scădere a vârstei la care debutează consumul de droguri. Astfel, au ajuns de urgenţă la spital pentru a primi îngrijiri medicale şi copii de 11 ani, în urma consumului de droguri. De multe ori, adolescenţii se droghează chiar în apropierea şcolilor sau în parcurile din Timişoara.

“Este evident o creştere a consumului de droguri. În zonele universitare există o creştere a consumului în rândul studenţilor, dar care nu ajung în spitalele de pediatrie. Revenind la pacienţii noştri, ce am putut să observăm este scăderea vârstei consumului. Am avut şi copii de 11 ani care au consumat droguri, maximumul este la 15, 16 şi 17 ani. O a doua caracteristică este consumul în barurile din jurul şcolilor şi liceelor. Mai nou am avut două cazuri de liceeni care au consumat în curtea liceului. Este necesar ca barurile din jurul liceelor să fie extrem de atent căutate, supravegheate şi verificate de Poliţie, pentru a identifica consumatorii, dar mai ales dealerii. Piaţa de pe Internet este aproape imposibil de supravegheat într-o ţară ca a noastră, dar locurile din jurul şcolilor, dublate de parcurile cunoscute deja ca şi prezente zilnic cu contingente mari de elevi care fumează, cum ar fi Parcul Botanic din Timişoara, de unde îmi vin în dese rânduri consumatori de droguri, pot fi monitorizate”, a explicat medicul Mihai Gafencu.

De asemenea, medicul timişorean a precizat că aproape 60% dintre pacienţii consumatori de droguri provin din familii dezorganizate şi că ajung să consume droguri mai mulţi adolescenţi cu nivel de inteligenţă peste medie.

”Aproape 60% dintre aceşti pacienţi provin din familii dezorganizate. Nu retardarul mental sau cel cu coeficient de inteligenţă scăzut consumă droguri, ci copilul mediu şi chiar deştept, inteligent. Asta m-ar putea face să speculez că pur şi simplu nu ne ocupăm de inteligenţa copiilor noştri. Dacă le-am da ocazia să-şi folosească inteligenţa în şcoală, în jocuri, în tabere, în activitatea de voluntariat sau chiar în rezolvarea unor situaţii ale vârstei, cum ar fi ajutarea unui coleg, activităţi casnice, jocurile inteligenţei sau sportul şi epuizarea fizică, care consumă din energie, atunci copilul nu ar mai avea tentativa asta. Dacă stă toată ziua singur la calculator şi nu are cu cine să vorbească, sigur că la un moment dat el se va simţi <plictisit> şi va dori să fie ca şi alţii. De obicei, copiii cu tulburări de comportament şi mai ales care provin din familiile dezorganizate, cu părinţi plecaţi în străinătate şi lăsaţi singuri şi nesupravegheaţi, ajung la consum de droguri”, a afirmat medicul Mihai Gafencu.

Sursa: mediafax.ro

Comentarii

comentarii