Acasă Actualitate Timișul – la Târgul de Turism de la București

Timișul – la Târgul de Turism de la București

DISTRIBUIȚI

Timișul va fi în perioada 21-24 februarie 2019 la Romexpo București, într-un stand comun de promovare a turismului. Județul Timiș ca fi promovat la Târgul de Turism al României, ediția de primăvară.

În cele patru zile ale târgului, alături de organizatori, în stand vor fi invitați ghizi și agenții de turism de incoming, instituții cu activitate în turism din vestul țării și vor avea loc mai multe activități menite să promoveze Timișoara, Timișul și Banatul.

Titlul promovării din acest an este BANATUL ÎN SPECTACOL. Rezervă-ți loc la Timișoara 2021! și face trimitere spre ofertele culturale ale orașului de pe Bega și Programul cultural al Asociației Timișoara 2021, spre experiențele pe care turiștii le pot trăi în regiune, de la cele culturale până la cele gastronomice.

Vom promova la București Programul cultural 2019 al Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, vom prezenta gastronomia bănățeană în cadrul a două evenimente intitulate Bucătăria ca spectacol și îi vom invita pe cei mai curioși în decorul în care meșterii olari din Țara Făgetului redau magia tranformării lutului în obiecte pline de viață. În acest sens, alături de noi se vor afla olarul Ioan Briță din Dumbrava, care va derula activități interactive în stand și va oferi copiilor ocazia de a învăța tainele picturii pe lut, dar și gospodine din Margina, care vor recrea rețetele bunicilor, între care Turta cu foaia smicurată și Turta cu șolu. Vizitatorii standului vor avea ocazia să deguste răchia de Pietroasa și Margina alături de alte produse locale din zonă. Alături de Aeroportul Internațional Timișoara vom promova principalele legături între țară și regiunea de Vest”, a spus Delia Barbu directorul APDT Timiș.

Prezentarea Timișului la București este realizată de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) Timiș cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, alături de Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, de Aeroportul Internațional Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și Primăria Comunei Margina.

Programul activităților de promovare turistică a județului Timiș la Târgul de Turism București, între 21-24 februarie 2019, la Hala B2, Stand 251-252.

BANATUL ÎN SPECTACOL

Rezervă-ți loc la Timișoara 2021!

Joi, 21 februarie

Ora 12,00 – Deschidere oficială

12,00 – 18,00 – în stand: Promovarea meșteșugurilor tradiționale din Banat – olărit – eveniment interactiv – realizarea vaselor de lut și pictură pe lut

12,00 – 18,00 – Degustare de produse din gastronomia bănățeană și Răchie de prună de la Pietroasa și Margina

Prezentare Timișoara2021 (cultură)

Prezentare Timișoara, județul Timiș, Aeroportul Internațional Timișoara

Prezentare produse turistice Povestea răchiei la Pietroasa și Mic dejun la Margina (gastronomie)

Diseminare materiale promovare Timișoara,Timiș, Banat

Vineri, 22 februarie

13,00 – 15,00 – în stand: Bucătăria ca spectacol: Turta cu foaia smicurată – Promovarea gastronomiei bănățene (Centrul turistic Margina)

Degustare de produse din gastronomia bănățeană și Răchie de prună de la Pietroasa și Margina

10,00 – 18,00 – în stand: Promovarea meșteșugurilor tradiționale din Banat – olărit – eveniment interactiv – realizarea vaselor de lut și pictură pe lut

Prezentare Timișoara2021 (cultură)

Prezentare Timișoara, județul Timiș, Aeroportul Internațional Timișoara

Prezentare produse turistice Povestea răchiei la Pietroasa și Mic dejun la Margina (gastronomie)

Diseminare materiale promovare Timișoara,Timiș, Banat

Sâmbătă, 23 februarie

13,00 – 15,00 – în stand: Bucătăria ca spectacol: Turtă cu șolu – Promovarea gastronomiei bănățene (Centrul turistic Margina)

Degustare de produse din gastronomia bănățeană și Răchie de prună de la Pietroasa și Margina

Promovarea meșteșugurilor tradiționale din Banat – olărit – eveniment interactiv – realizarea vaselor de lut și pictură pe lut

10,00 – 18,00 – în stand : Diseminare materiale promovare turistică Timiș

Duminică, 24 februarie

10,00 – 16,00 – în stand : Diseminare materiale promovare turistică Timiș

Promovarea meșteșugurilor tradiționale din Banat – olărit – eveniment interactiv – realizarea vaselor de lut și pictură pe lut

Comentarii

comentarii