Acasă Economic Timișul ocupă primul loc la numărul de garanții executate de bănci

Timișul ocupă primul loc la numărul de garanții executate de bănci

DISTRIBUIȚI

Instrumente de sprijin financiar prezentate la Timişoara

La Timişoara a avut loc miercuri o masa rotundă destinată beneficiarilor şi potenţialilor beneficiari de fonduri nerambursabile din Regiunea Vest, organizată în vederea prezentării unor instrumente de sprijin, din punct de vedere financiar, pentru  îmbunătăţirea accesului la credite bancare, precum şi pentru stimularea investiţiilor. Evenimentul, organizat de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM IFN SA) împreună cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), a reunit invitați din administraţia publică locală, mediul bancar, instituţii de cercetare – dezvoltare, operatori regionali de servicii de alimentare şi canalizare, IMM-uri şi instituţii de învăţământ superior care implementează proiecte finanţate prin fonduri structurale – toate din Regiunea Vest. „ADR Veste, în calitate de coordonator regional al politicilor de dezvoltare, precum şi de finanţator prin Programul Operaţional Regional a iniţiat acest parteneriat cu FNGCIMM SA – IFN, care constituie o miză importantă pentru susţinerea şi dinamizarea sprijinului beneficiarilor de proiecte europene în scopul implementării acestora în bune condiţii şi obţinerea de rezultate pentru cetăţenii regiunii noastre,” spune  Sorin Maxim, director general al ADR Vest.
„Oferta de produse şi servicii a FNGCIMM SA – IFN, adaptată noilor condiţii economice, facilităţile de accesare a fondurilor structurale pentru primării, universităţi, institute de cercetare, furnizori de servicii de alimentare cu apa şi canalizare şi  produsele destinate IMM-urilor, vizând garantarea creditelor pentru proiecte cofinanţate din fonduri europene nerambursabile si cele legate de garantarea creditelor  destinate  dezvoltării   proiectelor investiţionale şi asigurării capitalului de lucru, vor fi prezentate de specialiştii Fondului tuturor celor interesaţi în a accesa informaţii utile şi relevante,” a declarat Aurel Şaramet – preşedinte al FNGCIMM IFN SA.
Conform președintelui FNGCIMM IFN SA. Timișul, deși ocupă locul trei la nivel național în ceea ce privește garanțiile acordate prin programul Prima Casă, stă prost la nivelul garanțiilor pentru cofinanțarea proiectelor din Fonduri Structurale. ”Timișul ocupă nu nedorit prim loc la numărul de garanții executate de bănci. Portofoliul de garanții acordate în Banat este mai prost decât în celelalte zone ale țării. Economia din vest stagnează iar exupenrea de risc este prea mare.  Am constatat că dacă procentul de garantare este de 70 – 80%, băncile ajung să execute aceste garanții în 80% din cazuri. În cazul în care nivelul garanției este de până la 50%, doar 20 de procente din garanții sunt executate, semn că băncile preferă să-și recupereze banii de acolo de unde este mai ușor.  La nivel național, din 450 de milioane de euro acordate ca și garanții doar 27% au mers spre credite pentru dezvoltare, restul fiind acordate pentru credite de subzistență”, a declarat Aurel Şaramet.

Comentarii

comentarii