Acasă Cultura Tinerețea-n sărbătoare – ediția specială de Paște cu Ansamblul Profesionist Banatul 

Tinerețea-n sărbătoare – ediția specială de Paște cu Ansamblul Profesionist Banatul 

DISTRIBUIȚI

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș continuă, și în această săptămână, seria evenimentelor artistice dedicate sărbătorilor primăverii.

„Tinerețea-n sărbătoare”, ediția specială de Paște, este spectacolul pe care Ansamblul Profesionist Banatul  îl oferă celor care iubesc și respectă tradiția, folclorul autentic, cântecul și dansul popular, sentimentul de comuniune pe care acestea îl prezervă. Spectacolul va fi transmis duminică, 2 mai 2021, de la ora 20.30, pe pagina de facebook a Ansamblului Profesionist Banatul, https://www.facebook.com/ansamblul.banatul, cu acces liber.

Tinerii interpreți protagoniști ai serii de duminică sunt Stana Stepanescu, Lăzărică Imbrescu, Claudia Ionaș, Roxana Chiriță, Alex Surdea, Andreea Chisăliță și Roberta Selagea. Soliștii vor fi acompaniați de orchestra dirijată de Sebastian Roșca. Dansatorii Ansamblului Profesionist Banatul, coordonați de cuplul Brândușa și Nicolae Stănescu, vor susține periplul coregrafic „Salbele” și momentul coregrafic „Mândru joc în sărbătoare”.

„Speranțele  noastre se îndreaptă mereu către tinerii de la care așteptăm să fie continuatorii, promotorii și păstrătorii celor mai de seamă bunuri ale unei nații: folclorul, tradiția și sentimentul comunității culturale. La rândul nostru, le oferim tot sprijinul de care au nevoie, iar acest spectacol, care îmbină atât spiritul sărbătorilor pascale, cât și mesajul de Ziua Internațională a Tineretului, este cea mai bună pledoarie  în acest sens”, precizează managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, profesor Liliana Laichici.

Prezentat de Felicia Stoian, spectacolul „Tinerețea-n sărbătoare” este un eveniment finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Tuturor, vă dorim sărbători cu bine și cu liniște! -este mesajul CCAJ Timiș.

 

 

Comentarii

comentarii