Acasă Actualitate Tinerii cu dizabilităţi de la „Pentru Voi” Timişoara s-au rugat la mormântul...

Tinerii cu dizabilităţi de la „Pentru Voi” Timişoara s-au rugat la mormântul părintelui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop

DISTRIBUIȚI

la mormantul Pentru Voi la Manastirea Prislop1

Chiar dacă anul acesta Fundaţia ]Pentru Voi” Timişoara nu a mai avut finanţare pentru a organiza şcoli de vară, conform tradiţiei din ultimii 15 ani, totuşi, conducerea fundaţiei a reuşit organizarea unei excursii de o zi la Mănăstirea Prislop din judeţul Hunedoara.

Au participat 72de  tineri cu dizabilităţi intelectuale, beneficiari „Pentru Voi”, împreună cu 20 angajaţi şi voluntari.

„Am considerat că este important ca beneficiarii noştri să se întâlnească şi în afara centrelor de zi, în natură, într-un mediu non-formal”, a spus Laila Onu, directorul fundaţiei.

Grupul a luat prânzul la o pensiune din apropiere, apoi a vizitat mănăstirea, împrejurimile şi mormântul părintelui Arsenie Boca. Vremea bună, aerul curat şi liniştea naturii au contribuit la succesul acţiunii.

„Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit şi am ajuns să ne rugăm la mormântul Părintelui Arsenie Boca. E impresionantă candoarea şi evlavia cu care s-au rugat beneficiarii noştri. Eugenia, persoana cu dizabilităţi, care are un frate cu dizabilitate profundă şi grave tulburări de comportament, nu s-a rugat pentru ea, ci pentru fratele ei: «Dă Doamne să spună şi fratele meu măcar o dată mama». Poate că ei sunt mai aproape de esenţa creştinismului şi de Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţumim părintelui Claudiu-Mircea Roşoiu de la Biserica Ortodoxă-Română «Pogorărea Sf. Duh» din Freidorf pentru că a luat parte, împreună cu noi, la aceasta experienţă”, a declarat Laila Onu.

Următoarea excursie va fi organizată în 6 august, când se prăznuieşte Schimbarea la Faţă a Domnului, la Mănăstirea Cebza, şi vor participa beneficiarii Centrului de zi „Ladislau Tacsi”, persoane adulte cu dizabilităţi intelectuale severe şi comportament provocator.

Comentarii

comentarii