Acasă Actualitate Titlu de Doctor Honoris Causa pentru doi profesori invitați la UMF „Victor...

Titlu de Doctor Honoris Causa pentru doi profesori invitați la UMF „Victor Babeș” Timișoara

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a acordat titlul de Doctor Honoris Causa profesorilor Gabor Scharioth, din Recklinghausen, și Ramin Khoramnia, din Heidelberg, Germania. Evenimentul de conferire a avut loc în cadrul unui curs internațional dedicat tehnicilor avansate în chirurgia cataractei, desfășurat între 8 și 10 noiembrie 2024.

Manifestarea, organizată sub patronajul UMF „Victor Babeș”, a atras aproape o sută de participanți, majoritatea tineri medici rezidenți și specialiști, dornici să învețe și să exerseze metode moderne de intervenție pentru cataractele complicate, precum și tehnici de implantare a dispozitivelor intraoculare de ultimă generație, menite să reducă dependența de ochelari. Demonstrațiile practice s-au desfășurat la Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie „Pius Brânzeu” din Timișoara, unde cursanții au avut la dispoziție microscoape de antrenament.

Coordonatorii cursului au fost prof. univ. dr. Mihnea Munteanu, șeful Disciplinei de Oftalmologie din cadrul UMF „Victor Babeș”, și prof. univ. dr. Horia Stanca de la UMF „Carol Davila” București. Cei doi colaborează de peste 15 ani în organizarea de evenimente științifice dedicate oftalmologiei, fiind implicați în continuare în noi proiecte educaționale și științifice.

Această distincție academică vine ca o recunoaștere a contribuției profesorilor Scharioth și Khoramnia la dezvoltarea oftalmologiei moderne și la formarea tinerilor medici, consolidând legătura lor cu instituția timișoreană și cu întreaga comunitate medicală din România.

Comentarii

comentarii