Acasă Politica Titu Bojin către detractorii săi: ”Nu voi tolera la nesfârșit atacurile acestor...

Titu Bojin către detractorii săi: ”Nu voi tolera la nesfârșit atacurile acestor cipezări”!

DISTRIBUIȚI

După promulgarea legii 135/2020, privind dată alegerilor locale, practic s-a intrat în linie dreapta în ceea ce privește pregătirea alegerilor. Astfel, împreună cu susținătorii și activul UNPR Timiș, președintele Titu Bojin spune că au fost stabilite, vineri, câteva direcții comune pentru alegerile locale.

Bojin a explicat: ”Ne aflăm în plin proces de negociere cu mai multe partide de centru-stânga pentru candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. De asemenea, discutăm și despre alianțe la nivel de comună, oraș, municipiu, pentru consiliile locale.

Este important că noi, cei de stânga, să fim uniți, să dăm dovadă de seriozitate și maturitate politică. Vremea promisiunilor deșarte a trecut, oamenii au nevoie de fapte, iar în ceea ce mă privește, scuzați-mi lipsa de modestie, consider că rezultatele vorbesc de la sine”.

Cu acest prilej, Titu Bojin a făcut apel la rațiune, dar trimite și câteva săgeți către detractorii săi, care l-au atacat într-un mod foarte urât cu o zi înainte:

”Nu o să fac o campanie murdară, așa cum diverși necunoscuți au început-o la adresa mea, dar nici nu voi tolera la nesfârșit atacurile acestor “cipezări”.

Cei care mă cunosc știu că nu sunt omul care cedează sau renunță.

Vreau să le arăt timișenilor că am rămas același om simplu, aplecat spre problemele oamenilor, a comunităților și sprijinirea lor.

O vorba spune: “Când vrei să ajuți pe cineva cauți soluții, iar când nu, cauți motive!”. Eu voi fi omul soluțiilor, ideilor și al faptelor.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”.

Comentarii

comentarii