Acasă Politica Titu Bojin: Pot să rămân în funcţia de preşedinte al CJT

Titu Bojin: Pot să rămân în funcţia de preşedinte al CJT

DISTRIBUIȚI

titu-bojinPreşedintele în exerciţiu al CJT, Titu Bojin, a declarat joi că potrivit legii, poate să rămână în această funcţie, chiar dacă a părăsit PSD şi s-a înscris în UNPR.
„Potrivit legii, da, pot rămâne (în funcţia de preşedinte al CJT, n.r.), având în vedere că am fost exclus din organizaţia locală din Remetea Mare a PSD Timiş, din care fac parte de 27 de ani. (…). Nu intru în polemică cu PSD (Timiş, n.r.)”, a spus Titu Bojin.
Ion Răducanu, liderul UNPR Timiş, a intervenit şi a afirmat că „Aşa e şi la Bucureşti, ei (PSD; n.r.) nu ştiu bine Statutul lor. Nu l-au citit bine. Eu nu vreau să intru în polemică cu PSD (…). De exemplu, Valeriu Zgonea nu putea fi exclus decât de Congresul PSD, nu de Comitetul Executiv Naţional. Aşa că, legile la PSD sau Statutul PSD sunt după cum le citeşte fiecare, dacă ştie să citească. (…)”, a spus Răducanu.
Titu Bojin a reafirmat că a făcut pasul acesta, de a intra în UNPR Timiş, pentru că nu a avut altă soluţie, respectiv, aceea de a candida independent.
„Răspunsul Biroul Electoral Central a fost destul de evaziv, neexcluzând posibilitatea să am probleme în ideea contestaţiilor şi în această idee am făcut pasul de înscriere în UNPR”, a spus Bojin.
Ion Răducanu a afirmat, la rândul său, că UNPR nu va trăda niciodată susţinătorii social-democraţiei. „Noi nu vrem să facem nimic împotriva PSD, a oamenilor, a membrilor PSD, noi vrem să avem o campanie corectă, echilibrată, raţională, vrem, să discutăm cu contracandidaţii noştri pe idei, pe principii, pe obiective şi proiecte, pe credinţa în adevăr, în Justiţie, în corectitudine”, a spus acesta.
Pe de altă parte, dr. Florin Bîrsăşteanu, candidatul PSD la Primăria Timişoara şi preşedinte interimar al PSD Timişoara, a declarat în conferinţa de presă de joi că PSD nu va face demersuri pentru a-l schimba pe Titu Bojin de la cârma CJT, întrucât „şi aşa, nu mai avem timp prea mult până la alegeri”.

Comentarii

comentarii