Acasă Politica Titu Bojin: PSD Timiş: “Dacă se va decide că trebuie să fim...

Titu Bojin: PSD Timiş: “Dacă se va decide că trebuie să fim alături de protestatari în stradă, vom fi!”

DISTRIBUIȚI

Protestatarii din Piaţa Victoriei Timişoara, coordonaţi de către Comitetul de Iniţiativă al Liderilor Revoluţiei din Timişoara 1989, stau în stradă din 9 noiembrie 2011, zilnic. Acţiunile s-au intensificat din data de 13 ianuarie, când mii de cetăţeni din întreaga ţară au protestat pentru susţinerea lui Raed Arafat. Întrebarea ridicată de către protestatari este: “Când va trece opoziţia politică din Timişoara la acţiuni concrete şi îşi va trimite oamenii în stradă”? Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, a spus că partidul pe care îl conduce a fost întotdeauna alături de protestarii revoluţionari, inclusiv când ei s-au aflat în greva foamei. USL Timiş – PSD, PNL şi Partidul Conservator – a organizat chiar un miting în Piaţa Unirii. “Dacă, la nivel naţional, se va decide că trebuie să fim alături de protestatari, în stradă, atunci noi, PSD, vom merge alături de ei, în stradă. Până atunci, fiecare membru este liber să facă ce vrea, să participe sau nu la mitinguri. Nu are interdicţie. Lipsurile membrilor PSD sunt aceleaşi cu ale protestatarilor”, a declarat Titu Bojin. Maria Grapini, preşedintele Partidului Conservator Timiş, a precizat că, în calitate de partid, PC Timiş nu poate participa la acţiunile de stradă alături de protestatarii din piaţă, fiindcă ar fi conflict de interese. Izolat, însă, membrii partidului pot participa la acţiuni. Chiar ea a fost în stradă, alături de 12 tineri, duminică. “Trebuie să avem o dezbatere cu organizatorii acţiunilor din Piaţa Victoriei, să vedem dacă opoziţia politică poate participa alături de opoziţia societăţii civile la proteste. Ei au autorizaţie, nu noi. E bine să fim uniţi, să fie acceptat acest parteneriat pentru salvarea democraţiei”, a spus Grapini.
 

Comentarii

comentarii