Acasă Cultura TM2023 înfrățește Filarmonica Banatul din Timișoara și Theater Altenburg Gera

TM2023 înfrățește Filarmonica Banatul din Timișoara și Theater Altenburg Gera

DISTRIBUIȚI

În pregătirea anului 2023, în care Timișoara se va bucura cu adevărat de titlul de capitală culturală, Filarmonica din Timișoara a dezvoltat un program colaborativ împreună cu Theater Altenburg Gera, având ca scop diversificarea și îmbunătățirea programului artistic.

Început în 2019 ca un proiect, schimbul de experiență între muzicienii din Gera și cei din Timișoara a fost transformat în acest an într-un program complex, format din concerte, masterclass-uri și sesiuni de mentorat. Iar astfel, prin înfrățirea celor două orașe este facilitată colaborarea artistică la nivel internațional, devenind totodată o reală punte de legătură între muzică și public.

Câțiva dintre artiștii orchestrei Filarmonicii: Lucian Petrila, Andreea Petrila, Ana-Maria Ţipeanu, Darius Tereu, Reghina Csermak și Csaba Zsolt Maksay au fost plecați timp de o săptămână în Germania, în perioada 5-15 mai, unde au susținut alături de muzicienii orchestrei din Gera două concerte simfonice, un recital cameral, precum și un masterclass.

Dirijorul permanent al Filarmonicii Banatul, Radu Popa, va concerta în Germania în luna octombrie, când în Timișoara vor veni muzicienii din Gera, iar în noiembrie, pe scena Sălii Capitol, va urca dirijorul Ruben Gazarian, pregătindu-ne de marea întâlnire din 2023.

Ovidiu Andriș, managerul interimar al Filarmonicii Banatul, a participat la una dintre cele mai importante conferințe de muzică clasică, Bach2Future, care s-a ținut la Budapesta între 12-13 mai. La această conferință s-au întâlnit profesioniști din domeniu pentru a discuta schimbările rapide din mediul digital și impactul avut asupra muzicii, tendințele viitoare, precum și pentru a învăța și a se lăsa inspirați de noile metode și bune practici din întreaga lume.
Ovidiu Andriș a prezentat strategia instituției pentru perioada imediat următoare, punând accentul pe nevoile reale ale muzicienilor și ale publicului.

Alături de acesta au fost reprezentanți ai altor patru filarmonici din regiunea Danubiană: Dr. Christoph Becher (AT) / ORF Vienna Radio Symphony Orchestra, Christo Pavlov (BG) / Vratsa Symphony Orchestra, Naima Balić (HR) / Zagreb Philharmonic Orchestra, Géza Kovács (HU) / Hungarian National Philharmonic Orchestra. 

Comentarii

comentarii