Printre intervențiile realizate se numără montarea panourilor de orientare pe DN 69 și DN 7, vopsirea în verde a pistei de biciclete, completarea taluzurilor cu pământ vegetal, precum și finalizarea dispozitivelor de colectare și evacuare a apelor, inclusiv șanțuri, bazine de retenție și podețe pentru traversarea pistei.
Totodată, a fost refăcut cadrul natural al malurilor râului Mureș, au fost modernizate drumurile colectoare și s-au executat lucrări la protecțiile metalice pentru cablurile de utilități, precum și la refacerea protecției anticorozive de pe trotuarele pasajului rutier.
Proiectul a fost derulat de Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), având ca supervizor Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara. Finalizarea integrală a lucrărilor marchează un pas important pentru îmbunătățirea circulației și reducerea traficului greu în zona Aradului.
Comentarii
comentarii