Acasă National Torţionarul lui Paul Goma locuieşte în Timiş. Fost comandant la Gherla, Constantin...

Torţionarul lui Paul Goma locuieşte în Timiş. Fost comandant la Gherla, Constantin Teodor Istrate ar putea fi judecat pentru crimele comise

1473
DISTRIBUIȚI

inchisori comuniste

Ziarul “Gândul”, în parteneriat cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), prezintă profilul celui de al cincilea torţionar comunist identificat de autorităţi.

Constantin Teodor Istrate a deţinut funcţii de conducere în Penitenciarul Gherla, începând prin a fi comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), apoi ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru spate (1956 – iun. 1957), locţiitor comandant pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1 mart. 1959 – 1961), comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959).

Istrate a fost, totodată, şeful grupei care executa condamnările la moarte.

Potrivit Dicţionarului Penitenciarelor din România comunistă – coord. Andrei Muraru – şi Raportului „Comisiei Tismăneanu”, în perioada 1958 – 1960, la Penitenciarul Gherla au fost executaţi prin împuşcare – în baza unor sentinţe judecătoreşti – 28 de condamnaţi contrarevoluţionari. În ultimii ani ai “deceniului negru”, în acelaşi penitenciar, au decedat 200 de deţinuţi: 34 în 1958, 72 în 1959, 94 în 1960.

Constantin Istrate a rămas în memoria deţinuţilor politici încarceraţi în acei ani la Gherla drept „unul din marii criminali ai păşcăriei”, cel despre care Paul Goma scria în cartea sa, „Gherla”: „Istrate e în stare să-ţi dea cep burţii cu degetul mic, cu unghia, să despice, în sus şi, fără să se grăbească, să vâre mâna în burtă, să-şi înfăşoare maţele pe degete şi să le tragă afară, centimetru cu centimetru – rămânând calm, politicos, bine crescut”.

IICCMER a depus o plângere penală la Parchet pe numele lui Constantin Teodor Istrate pentru infracţiuni contra umanităţii.

Materialul ste un portret de torţionar, aşa cum se recompune el din sutele de documente cuprinse în dosarele personale ale lui Istrate, aflate astăzi la CNSAS, precum şi din declaraţiile martorilor, supravieţuitori ai torturilor “echipei morţii”, de la Gherla; de asemenea, o reconstituire a vieţii de penitenciar, aşa cum apare ea în mărturiile foştilor deţinuţi politici, şi un reportaj din Peciul Nou, Timiş, localitatea în care trăieşte astăzi Constantin Istrate.

Citeşte reportajul de la locuinţa torţionarului Istrate!

Portretul torţionarului la tinereţe

„Istrate era un tip ţigănos, mic, pirpiriu, cu o figură vicleană, de ticălos”, îl descrie fostul deţinut politic braşovean, Octav Bjoza, întemniţat la Gherla în perioada în care torţionarul fusese, pe rând, comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru spate (1956 – iun. 1957), locţiitor comandant pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1 mart. 1959 – 1961) şi comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959). „Da, politrucul Istrate, zis şi Napoleon, era unul din marii criminali ai păşcăriei. El şi cu plutonierul-major Şomlea – altă brută -, zis „Vaca Neagră” sau „Cap de Vacă”, şi cu încă unul…” îşi aminteşte Paul Andreescu din Constanţa.

“Păi, comandantul închisorii, Goiciu, era criminalul, şi pe lângă el erau ăştia: Istrate, fraţii Şomlea şi Cârciu. Spaima Gherlii, ăştia erau!”, rememorează şi Ioan Pop, din Satu Mare. “După revolta frontieriştilor, din ‘58, în fiecare duminică nu se auzea’ decât strigăte”, povesteşte Toader Botez, din Vaslui. “Pe rând, câte un etaj era la bătaie. În fiecare duminică ne băteau – era acolo locotenentu’ major Istrate şi locotenentu’ Tudoran. Fie că ai stat pe pat, fie că te-ai uitat pe geam, fie că te-ai uitat urât, primeai zece zile de izolare sau bătaie”. „A fost teroare, dom’le… Zbirul în perioada aia când spune el, era locotenentul Istrate. Ăsta era un tip mic, moldovean, se ţinea în permanenţă ţanţos… El era cu bătaia” completează Nicolae Ciurică.

„Istrate era la ordine şi pază. O bătut pă mulţi. L-o bătut pă unu’ acolo de tăt o fost negru. Când o venit nu l-am cunoscut, şi stăteam cu el, împreună, de două-trei luni de zile!” adaugă la portretul torţionarului, Onisim Blaj, din Sălaj.

“La revolta frontieriştilor, Istrate s-a urcat pe scară şi a tras în plin cu pistolul mitralieră. N-am văzut niciun mort, dar răniţi am văzut. Mi i-a adus Goiciu, înspăimântat ca o fiară turbată: Doctore, ce vezi aici să tratezi şi să uiţi când ai să pleci, altfel ai să păţeşti ca ei!” povesteşte, încă emoţionat, Gheorghe Comea, din Bucureşti.

„La Gherla bătăuşi erau toţi. Dar cel mai feroce, în perioada când am fost eu, era locotenentu’ ăsta, Istrate. De el vorbeşte şi Paul Goma în cartea lui. Povesteşte ce bătaie a luat din cauză că i-a găsit o bucăţică de hârtie, ceva. Pentru chestia asta l-a bătut cu vâna de bou…”, întăreşte Alexandru Jauca, din Suceava.

Paul Goma, victima torţionarului Istrate

Părerea unanimă este că portretul exact al torţionarului Istrate, la tinereţe, este cel “executat” de Paul Goma, în cartea sa, intitulată „Gherla”. Iată ce spune Goma:

“…Ştiam de la alţii că Istrate e în stare să-ţi dea cep burţii cu degetul mic, cu unghia, să despice, în sus şi, fără să se grăbească, să vâre mâna în burtă, să-şi înfăşoare maţele pe degete şi să le tragă afară, centimetru cu centimetru – rămânând calm, politicos, bine crescut”, scrie la pagina 196 a cărţii sus-amintite.

Acest soi de rafinament pervers al terorii l-a manifestat Istrate, alături de grobianul său coleg, plutonier Şomlea, şi în momentul în care i-au aplicat scriitorului ultima bătaie, înaintea liberării sale din penitenciar.

“Au început amândoi un parter: Şomlea cu bâta şi cu picioarele, Istrate numai cu picioarele. De loviturile care veneau de sus, de la bâtă, nu mă puteam feri, pentru că nu le vedeam şi nu le vedeam pentru că trebuia să fiu atent la cele patru picioare, dinspre ele venea pericolul cel mare. Şi totuşi… Cizmele bine umplute ale lui Şomlea, cizmele burduşite ale lui Şomlea mi-au devenit, cu timpul… ei, timpul, timpul se dilatase, se zbârcise, dracu să-l ia, nu mai era el, vreau să spun că învăţasem picioarele lui Şomlea, după primul şut. Pentru că plutonierul, butucănos, greoi, cu reflexe târzii, era previzibil (…) De Istrate, însă, nu mă puteam apăra. Istrate era un adevărat „om de gol”, cu reflexe proaspete şi rapide, inteligent, derutant. Degeaba vedeam pantofii negri, lustruiţi, pornind, pornind spre mine: mă feream prea devreme sau prea târziu sau îmi feream un loc, dar lovitura se ducea în altă parte, fulgerător. Nu mă puteam apăra de el. Şi lovea numai la articulaţii: coate, umeri, noadă, genunchi, glezne. Nici o lovitură ratată. De asta ziceam că, cu timpul, ajunsesem să îndrăgesc cizmele dolofane ale lui Şomlea, cizme cinstite, cu inima-n palmă, fără ascunzişuri… Pe când pantofii domnului Istrate…” descrie Paul Goma supliciul, în aceeaşi carte, la paginile 205 şi 206.

Constantin Istrate – dosar de torţionar

Cum a ajuns Constantin Istrate să populeze coşmarurile tutror acestor oameni încarceraţi de sistemul comunist la Gherla? Cine a fost acest om şi ce l-a împins spre abjecţie şi crimă?

Iată ce spun despre el autobiografiile, rapoartele ofiţerilor de legătură, notele sale informative, documente cuprinse în cele două dosare consistente, aflate în arhiva CNSAS.

Copilăria şi adolescenţa

Constantin Istrate s-a născut la 26 iunie 1926, în satul Mălini, judeţul Suceava, într-o familie de ţărani săraci, alături de alte patru surori şi de doi fraţi. Tatăl era muncitor forestier, iar mama casnică. În ‘40, Istrate termina primele şapte clase primare la Mălini, fiind, deja, angajat slugă la Alexandru Voicu, învăţătorul şcolii, încă din 1939 – la vârsta de 13 ani.

Rămas fără “slujbă” în ‘42, când dascălul a fost concentrat ca ofiţer rezervist, Constantin Istrate devine tăietor de lemne pe domeniul Casei Regale, în Suceava, împreună cu tatăl şi fratele său.

În primăvara lui ‘43, cu ajutorul lui Alexandru Voicu, revenit din concentrare, fraţii Istrate vor fi angajaţi de cumnatul său, preotul Gheorghe Ghenu. Acesta deţinea în comuna Cotnari, Iaşi, suprafeţe importante de vie şi cirezi de vite, iar pe cei doi i-a tocmit cu plata în natură, pe an – 400 Kg de fiecare, “masă şi casă”.

Istrate povestea ulterior – potrivit “Autobiografiei” sale, datată 7 octombrie 1955, cuprinsă în Dosar nr. 176611, f. 12., Fond Reţea, Arhiva CNSAS – că pe moşia “chiaburului” a îndurat „cea mai cruntă mizerie” pe care a cunoscut-o în timpul regimului burghezo-moşieresc, întrucât muncea zi lumină, dormea în grajdul vitelor, iar “stăpânul” îi aplica pedepse “pentru cele mai mici greşeli”.

În noaptea de Înviere a anului 1943, după ce fratele său, Ilie, fugise de pe moşia lui Ghenu, în urma unei bătăi crunte primite de la preot, a “dezertat” la rândul său.

Potrivit aceleiaşi “Autobiografii” din 1955, Istrate fugise pentru că, în urma incidentului, preotul se răzbunase pe el, dându-l pe mâna jandarmilor din Cotnari de la care luase o „bătaie bună”, pentru a le divulga acestora locul în care se ascundea Ilie.

La Mălini n-a putut rămâne mai mult de o săptămână. Aflând că este dat în urmărire generală, pentru nerespectarea contractului încheiat cu preotul, a fugit în munţi, împreună cu fratele său. Ajunşi pe Valea Bistriţei, cei doi intră ajutori de ciobani la un păstor, Vasile Luncaşul, din Cotârgaş, Suceava, ulterior aflând că preotul Ghenu îi dăduse în judecată, acuzându-i de încălcarea clauzelor contractuale şi de furt. Procesul, desfăşurat la Judecătoria din Târgu Frumos, a dat câştig de cauză inculpaţilor.

În octombrie 1943, Constantin Istrate se “strămută” de la Vasile Luncaşul, la Toader Luncaşul – alt proprietar de oi -, unde lucrează până în martie, ’42, când este arestat de jandarmii din Cotârgaş şi expediat la Bacău, unde este “vărsat” în detaşamentul de premilitari, care tocmai pleca spre Focşani.

Aici este numit de directorul şcolii militare locale, Gheorghe Bouaru, la “comanda” detaşamentului de premilitari, care urma să participe la lucrările genistice ale Batalionului 6 – Drumuri, din Focşani, privind consolidarea şoselei Focşani–Galaţi, lucrare care făcea parte din complexul operaţional de fortificare a aliniamentului strategic Focşani–Nămoloasa–Galaţi.

Nici aici Istrate nu face, însă, prea mulţi purici, reuşind, după câteva încercări şi peripeţii, să-şi revadă părinţii, refugiaţi în comuna Mărgineni, Neamţ, aflată la doar opt kilometri de Piatra Neamţ.

Până la 23 august 1944, Istrate munceşte “zilier” în Mărgineni.

Viaţa după 23 august 1944

Imediat după insurecţie, datorită tatălui, care cunoştea limba rusă, întreaga familie este angajată la moara fostului general Dragu, din Mărgineni, rechiziţionată de comandamentul sovietic local pentru nevoile trupei.

După o încercare de revenire în comuna natală, în octombrie ‘44 – unde îşi găseşte casa distrusă de război, şi unde fraţii Istrate se îmbolnăvesc de tifos în doar câteva zile, din cauza sărăciei şi a mizeriei – întreaga familie decide să revină la Mărgineni, unde intră servitori, cu plata în natură, la preotul comunei, Constantin Lefter, proprietar de moară şi pământuri.

După trei ani, în toamna lui ‘47, Istrate pleacă, din nou, “acasă”, la Mălini, unde se angajează ca tăietor de lemne.

Atunci îşi începe el “cariera” politică, devenind membru al organizaţiei locale a Tineretului Sătesc – controlată de comunişti -, “muncă” pentru care este recomandat de doi prieteni ai căror părinţi erau simpatizanţi comunişti.

Va activa în organizaţie până la data încorporării – septembrie 1948.

Armata

Perioada a efectuat-o la Centrul de Instrucţie al Jandarmeriei din Tăşnad – din luna octombrie 1948, până în aprilie 1949. Tot aici, timp de o lună, a urmat cursurile unei şcoli de gradaţi, fiind avansat, la absolvire, în grad de “fruntaş”.

După instrucţie, Istrate este repartizat la marea unitate operativă a Trupelor de Securitate – “Brigada de Securitate Comunicaţii” -, Batalionul 5 Securitate Comunicaţii Timişoara, unde rămâne până în septembrie 1949, când este trimis la Sibiu, la “Şcoala de Instructori”. Ulterior, în octombrie ’49, este repartizat instructor la Centrul de Instrucţie Caransbeş, aflat în subordinea Comandamentului Trupelor de Securitate. Istrate “împleteşte” milităria cu politica şi este ales membru în Biroul UTM pe unitate, responsabil cu “organizatoricul” – organizaţia Tineretului Sătesc fuzionând cu UTM în 1948.

Spre sfârşitul lui ’49, Constantin Istrate revine în Batalionul 5 Securitate Comunicaţii Timişoara, unde este numit “încheietor de companie”. La sfârşitul stagiului militar, comandanţii îi propun să rămână în Securitate, ca subofiţer, promiţându-i că va fi trimis la specializare.

Şi comunist, şi securist

În martie 1950, Istrate este trimis la “Şcoala de Subofiţeri MAI” din cadrul Centrului de Instrucţie nr. 27 – Securitate Comunicaţii Satu Mare, de pe lângă Brigada de Securitate Comunicaţii. Pe 7 noiembrie 1950, Istrate este avansat “sergent major”, şi repartizat la Batalionul 2 Securitate Comunicaţii Iaşi, în funcţia de comandant de pluton la Centrul de Instrucţie Gura Humorului – ulterior devenind şef de depozit, şef de popotă şi şef al Cancelariei.

În ’51, Brigada Securitate Comunicaţii se desfiinţează, iar Batalionul 2 Securitate Comunicaţii Iaşi se reorganizează, devenind Batalionul 4 Instrucţie Iaşi din subordinea Regimentului 3 Pază Iaşi. În acelaşi an, Istrate este numit şef Biroul Registratură şi Documente Secrete, la Batalionul 4 Instrucţie Iaşi.

În 1953, între 1 mai şi 7 noiembrie, Constantin Istrate urmează cursurile Şcoalii militare de ofiţeri pază MAI Câmpina, fiind apoi “vărsat”, rapid, din cauza lipsei de cadre de penitenciar din MAI, împreună cu întreaga promoţie a şcolii, la Direcţia Lagăre şi Colonii de Muncă – formaţiunea 0951 Bucureşti şi Direcţia Închisori şi Penitenciare – UM 0618 Bucureşti din MAI.

În consecinţă noul sublocotenent Constantin Istrate este repartizat la Colonia de muncă Oneşti – formaţiunea 0665, în funcţia de şef al Biroului Pază şi Regim, unde activează din decembrie 1953 până în mai 1954, când formaţiunea se desfiinţează.

Din Oneşti, Istrate este transferat la Cernavodă – formaţiunea 0767 “Columbia Cernavodă”, pe funcţia de comandant de pluton supraveghetori. Pe 25 octombrie 1954, se desfiinţează şi “Columbia” prin Ordinul MAI nr. 257.

Ca atare, Istrate este mutat la Penitenciarul Gherla – formaţiunea 0606, unde ocupă, pe rând, funcţiile de comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru spate (1956 – iun. 1957), locţiitor comandant pentru pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1 mart. 1959 – 1961) şi comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959).

Torţionar la Gherla

Potrivit Dicţionarului Penitenciarelor din România comunistă – coord. Andrei Muraru – şi Raportului „Comisiei Tismăneanu”, în perioada 1958 – 1960, la Penitenciarul Gherla au fost executaţi prin împuşcare – în baza unor sentinţe judecătoreşti – 28 de condamnaţi contrarevoluţionari, iar în ultimii ani ai “deceniului negru”, în acelaşi penitenciar au decedat 200 de deţinuţi: 34 în 1958, 72 în 1959, 94 în 1960.

Penitenciarul Gherla a fost un loc de detenţie – şi exterminare – de categoria I, unde erau încarceraţi condamnaţii „contrarevoluţionari”. Din aceeaşi categorie mai făceau parte penitenciarele Aiud, Făgăraş, Galaţi şi Jilava.

Pe lângă Penitenciarul Gherla, funcţiona o fabrică de mobilă al cărei comandant era ofiţerul Aurel Mihalcea. Unităţi productive cu profil industrial mai funcţionau pe lângă penitenciarele Craiova, Târgşor, Mislea, Mărgineni şi Aiud.

Numărul deţinuţilor politici aruncaţi în temniţa de la Gherla a crescut continuu, apogeul fiind atins în perioada imediat următoare revoluţiei anticomuniste din Ungaria. Au fost operate atunci sute de arestări, în special tineri şi studenţi.

Potrivit surselor precizate, în decembrie 1956, la Gherla erau încarceraţi 1.255 de deţinuţi politici, în iulie 1957 – 1.622, în decembrie 1957 – 2.253, în iulie 1958 – 2.852.

În altă ordine de idei, regimului de detenţie al condamnaţilora de la Gherla a devenit extrem de dur odată cu înăbuşirea revoltei „frontieriştilor” de la Camera 86, a Celularului I, din iunie 1958 – cărora li s-au alăturat şi alte categorii de deţinuţi, de exemplu studenţii arestaţi după evenimentele din Ungaria -, care au cerut intervenţia Procuraturii şi a Crucii Roşii, denunţând condiţiilor infernale de detenţie şi tortura permanentă.

Revolta a fost curmată în sânge, iar urmările au fost cumplite pentru participanţi şi liderii “răscoalei” – condamnări, bătăi, anchete şi pedepse discipinare.

Comandant pază şi regim, în acea perioadă, era însuşi “micul Napoleaon”, Constantin Istrate, care se dovedise a fi unul dintre cei mai abjecţi torţionari ai penitenciarului.

Iată cum îşi amintesc deţinuţii poltici de la Gherla acea perioadă:

Mărturia lui Octav Bjoza, Braşov

„…La Gherla avusese loc o aşa-zisă revoltă a frontieriştilor. Au bătut cu picioarele de pat demontate în uşi de ziceai că le sparg. Şi au cerut să vină comandantul, să se revină la un regim de detenţie mai uman, să li se dea pachete, medicamente, nu ştiu ce. Au adus pompierii cu furtune de apă ca să-i stropească, să-i ude. Şi se-auzeau ţipetele până în centrul oraşului, căci penitenciarul e relativ aproape de centru, la 2-300 de metri. Şi se auzea vuietul ăla, cum urlau deţinuţii. Atunci au lansat zvonul în oraş că închisoarea a luat foc, că-i un incendiu, şi de-aia trec pompierii. Dar Istrate o pus pă terasa de la pavilionul II parter o puşcă mitralieră din-aia cu două picioruşe şi-a tras, a luat la secerat faţada închisorii şi se zice că un om ar fi murit şi încă vreo câţiva ar fi fost răniţi de gloanţele trase de acest criminal, care au ricoşat din paturile metalice”.

Mărturia lui Vasile Pânzariu, Suceava

„Înainte de revoluţia din Ungaria am ajuns în Gherla. Am prins acolo şi greva frontieriştilor din ’58, când Istrate o tras înăuntru, în camera mare unde erau frontieriştii, şi a împuşcat un maghiar în burtă. Ei, după aceea s-o introdus pedeapsa cu bătaia pentru orice mişcare. Îţi fărâma’ oasele, te scotea’ să te speli la baie şi pe trepte erau gardieni până jos. Şi cu ciomege, cu lemne de mătură: „Arde-i! Dă-i!” Şi desculţ te lua’, nu dădea’ voie să fii îmbrăcat. Când mergeai, treceai prin culoarul ăsta cu gardieni şi: „Poc!” Mergeai mai repede, luai mai multe, stăteai mai încet, tot multe luai! Şi când ajungeai, tot pocnit, dădea’ drumu’ la apă să te speli rapid. Şi dădea’ drumu’ când la apa caldă, când la apa rece, şi când erai cu săpunu’ tăt pe tine: „Hai! Pas alergător! Dă-i drumu’ înapoi!”.

Mărturia lui Gheorghe Comea, Bucureşti

„Când cu revolta frontieriştilor, locotenentul major Istrate s-a urcat pe scară şi a tras în plin cu pistolul mitralieră. N-am văzut niciun mort, dar răniţi am văzut. Mi i-a adus Goiciu, înspăimântat ca o fiară turbată: „Doctore, ce vezi aici să tratezi şi să uiţi când ai să pleci, altfel ai să păţeşti ca ei!”.

Citeşte întregul reportaj în ziarul GÂNDUL!

Comentarii

comentarii