Acasă Economic Totul despre betonare de la profesioniști

Totul despre betonare de la profesioniști

DISTRIBUIȚI

Betonul, principalul element din procesul de betonare a unei construcții, este o compoziție formată din nisip, pietriș, ciment și apă. Acestea sunt amestecate în cantitățile potrivite astfel încât amestecul obținut să fie unul omogen, iar cu ajutorul lui să fie realizată o construcție durabilă.

Ce pași trebuie urmați pentru betonare?

Primul pas pe care trebuie să îl faci atunci când trebuie să betonezi este cofrarea. Este vorba despre realizarea formei în care va fi turnat betonul, aceasta fiind realizată de obicei din lemn. Cofrajul trebuie să fie unul extrem de bine realizat, astfel încât să nu permită betonului să curgă și să ia o formă nedorită în momentul în care se întărește. După ce betonul este turnat, respectiv uscat, cofrajul este îndepărtat. 

După realizarea cofrajului, se poate realiza betonarea propriu-zisă. În cazul în care este vorba despre turnarea de beton armat, atunci între prima și a doua etapă intervine și o etapă a armării, respectiv a amplasării în viitoarea cosntrucție, la baza acesteia, a unor plase de fier. Abia după amplasarea și legarea acestor plase se poate trece la turnarea propriu-zisă. Este vorba despre realizarea amestecului mai-sus menționat, amestec care va fi turnat în formele realizate prin cofrare. Betonul poate fi realizat atât manual, cât și cu ajutorul unor instalații speciale în stațiile concepute special în acest scop. De regulă, betonul realizat în stație este recomandat mai ales pentru că amestecul este unul omogen, iar „rețeta” amestecului este una creată de profesioniști. Dacă betonul este realizat în stație, pentru turnarea acestuia este nevoie de utilaje speciale care să îl toarne, iar dacă betonul este realizat manual, atunci acesta poate fi turnat la mână. Important este ca o placă de fundație să fie turnată dintr-o singură bucată, pentru a nu exista denivelări sau alte diferențe în placa construită în etapa finală. De asemenea, este important ca betonul să fie turnat imediat după ce a fost realizat, astfel încât acesta să nu aibă timp să se întărească. 

Așezarea betonului în cofrag este urmată de vibrație, o etapă esențială pentru așezarea optimă a betonului, astfel încât acesta să aibă aspectul omogen și să câștige rezistența pe care trebuie să o aibă pe termen lung. Apoi este nevoie de udarea permanentă a betonului turnat, pentru ca acesta să tragă toată apa de care are nevoie pentru a deveni rezistent, iar după această perioadă de udare periodică este nevoie să lași betonul să fie bine solidificat. Este posibil ca această ultimă etapă să dureze câteva zile sau poate câteva săptămâni, în funcție de caracteristicile pe care le are betonul realizat. Abia după ce betonul este suficient de tare, poate fi dat jos cofrajul, pentru a rămâne produsul final. 

Cum să betonezi eficient

Dacă este vorba despre o lucrare de construcție mai mare, atunci este recomandat ca betonarea să se facă cu ajutor specializat. Altfel spus, accesând https://www.wilio.ro/pricelist/betonare ai șansa de a găsi cei mai buni meseriași care te vor ajuta să betonezi bine, rapid și eficient, astfel încât construcția realizată să fie una de lungă durată.

Comentarii

comentarii