Acasă Actualitate Tradiţiile meşteşugăreşti din Fabric, reînviate în centrul Timișoarei

Tradiţiile meşteşugăreşti din Fabric, reînviate în centrul Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Kolping 1Cartierul Fabric, floarea industriei timişorene din perioada antebelică, unde se formau cei mai buni meseriaşi şi zonă, ar putea ieşi din actualul con de umbră, cu ajutorul nemţilor, care l-au şi pus pe picioare, de altfel.

În aceste zile are loc în zona pietonală din Piaţa Operei o tabără a unor tineri din Germania şi Sibiu, care trebuie privită dincolo de un eveniment de week-end. Aici se pun bazele construirii Casei calfelor în zona Fabric, în apropierea fostului sediu al Asociaţiei calfelor, unde se învăţau meseriile.

Proiectul este lansat de Organizaţia Kolping România, care organizează până în 23 iulie o tabără de tineret româno-germană pentru promovarea tradiţiilor meşteşugăreşti, cu tematica specifică şi le arată tinerilor, dar şi comunităţii, o perspectivă asupra ocupaţiilor de odinioară, făcând şi un nou pas spre legătura cu învăţământul profesional în sistem dual.

Kolping România a cumpărat două case vechi din cartierul Fabric, le va demola, fiind nemţi, nu vor arunca nimic din ceea ce poate fi reutilizat la noua construcţie, unde se vor amenaja spaţii de cazare, săli de formare şi ateliere, adică tot ceea ce le-ar fi necesar tinerilor, mai ales celor din mediul rural, ca să aibă unde locui în timp ce învaţă o meserie lângă casă, ne mai fiind nevoiţi să ia lumea în piept pentru a-şi găsi un loc de muncă.

După Sibiu, Timişoara este următorul oraş din România unde ucenicii îşi vor putea închega un viitor în dulgherie, fierărie, cioplitorie în piatră şi ţiglărie, care pune acoperişuri.

La tabăra deschisă joi, la Timişoara, participă 40 de tineri, 15 din Limburg (Germania) şi 25 de tineri din Timişoara, Liebling, Sânandrei, Tăşnad, Oituz şi Ploscuşeni, vor fi organizate trei ateliere de lucru deschise (fierărie, prelucrare lemn, cioplit în piatră), astfel încât trecătorii să aibă posibilitatea de a-i vedea la muncă pe meşteşugari. Vor fi folosite tehnici de lucru tradiţionale, iar vizitatorii vor putea intra în contact cu calfele din Sibiu pentru a afla mai multe despre tradiţia breslelor şi măiestria în meşteşug.

Comentarii

comentarii