Acasă Eveniment Trafic de canabis din Serbia în România; 6 persoane au fost reţinute

Trafic de canabis din Serbia în România; 6 persoane au fost reţinute

DISTRIBUIȚI

Procurorii DIICOT Timişoara au reţinut pentru 24 de ore şase inculpaţi – români şi sârbi – şi au solicitat instanţei arestarea preventivă pentru 29 de zile a acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism remis vineri AGERPRES, membrii grupării, sub coordonarea liderului – în prezent deţinut într-un penitenciar de pe raza judeţului Timiş -, au organizat procurarea din Serbia şi introducerea pe teritoriul României a aproximativ 7 kg de canabis. Drogurile erau destinate comercializării către consumatorii de pe raza municipiului Timişoara. “La data de 20 iunie, procurorii DIICOT au efectuat cinci percheziţii domiciliare, ocazie cu care au descoperit şi ridicat peste un kilogram de canabis, cântare electronice şi sume de bani”, se arată în comunicat. Cercetările în cauză au fost efectuate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul BCCO Timişoara iar acţiunea, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Suportul informativ a fost asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă.

Comentarii

comentarii