În perioada 28.09.2024 – 29.09.2024, între orele 05:00 – 18:00, va avea loc evenimentul sportiv “UVT Liberty Marathon” organizat de Universitatea de Vest din Timișoara. Circulația rutieră va fi restricționată în data de 28.09.2024, între orele 05:00 – 18:00, după cum urmează:
– bulevardul Vasile Pârvan – breteaua înspre strada Michelangelo (contrasens),
– strada Michelangelo, sensul dinspre Hotel Continental spre Spitalul Județean, ambele benzi,
– bulevardul I.C. Brătianu – sectorul dintre Piața Iancu Huniade și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Michelangelo – ambele sensuri,
– strada 20 Decembrie 1989 – ambele sensuri,
– bulevardul C.D. Loga, sectorul dintre strada Patriarh M. Cristea și bulevardul Regele Ferdinand I,
-bulevardul Regele Ferdinand 1 – sectorul din dreptul Grădinii de Vară Capitol până la Podul Mihai Viteazu,
-podul Mihai Viteazu – ambele sensuri.
În aceste condiții, circulația mijloacelor de transport va fi restricționată între orele 05:00– 18:00 în zona desfășurării evenimentului, după cum urmează:
– troleibuzele liniei 16 vor circula între Poșta Mare și Complexul Studentesc, pe ambele sensuri, pe traseul liniei 15 (pe strada Michelangelo – sensul înspre Hotel Continental – cele două benzi disponibile vor fi separate în sens tur și retur),
– autobuzele liniei Expres 3:
– pe traseul spre Elba vor urma traseul normal până la Pasajul Michelangelo, apoi vor continua pe strada Cluj – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Splaiul Tudor Vladimirescu și vor reveni pe traseul normal,
– pe traseul de retur vor circula pe traseul normal până la bulevardul 16 Decembrie 1989 de unde vor continua pe Splaiul Tudor Vladimirescu – bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeș – strada Cluj, urmând a reveni pe traseul normal,
–autobuzele liniei Expres 7:
-pe traseul tur vor circula pe strada Michelangelo – strada Cluj – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Splaiul Tudor Vladimirescu – traseul normal,
– la retur vor circula pe traseul normal până la bulevardul Regele Ferdinand I, apoi pe Splaiul Tudor Vladimirescu – bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Eroilor de la Tisa – Aleea F.C. Ripensia – strada Michelangelo, urmând a reveni pe traseul normal,
–autobuzele liniei Expres 8:
– pe sensul tur: vor circula pe traseul normal până la bulevardul Mihai Viteazu, apoi vor intra pe bulevardul Victor Babeș – bulevardul Eroilor de la Tisa – Aleea F.C. Ripensia – bulevardul Corneliu Coposu, urmând a reveni de aici pe traseul normal,
– la retur vor circula pe bulevardul Corneliu Coposu – strada Cluj – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu și vor reveni pe traseul normal,
-autobuzele liniilor 32, 33 si 33b vor întoarce în Piața Regina Maria.
Circulația rutieră va fi restricționată în data de 29.09.2024, între orele 05:00 – 18:00 după cum urmează:
– bulevardul Vasile Pârvan – breteaua înspre strada Michelangelo (contrasens),
– strada Michelangelo – sensul dinspre Hotel Continental spre Spitalul Județean, benzile 1 și 2,
– traversarea prin pasajul Michelangelo – ambele sensuri,
– bulevardul Mihai Eminescu – între strada Michelangelo și strada 20 Decembrie 1989,
– strada 20 Decembrie 1989 – ambele sensuri,
– bulevardul I.C. Brătianu – sectorul dintre Piața Iancu Huniade și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Michelangelo – ambele sensuri,
– Piața Iancu Huniade – parcarea Modex,
– Splaiul N. Titulescu – sectorul de la intersecția cu strada Jiul până la intersecția cu bulevardul 16 Decembrie 1989 (ambele sensuri),
– bulevardul C.D. Loga, sectorul dintre strada Patriarh M. Cristea și bulevardul Regele Ferdinand I,
– bulevardul Regele Ferdinand 1 – sectorul din dreptul Grădinii de Vară Capitol până la Podul Mihai Viteazu,
– podul Mihai Viteazu – ambele sensuri,
– podul Decebal – o bandă pe sensul dinspre Poșta Mare spre Piața Traian,
– bulevardul 3 August 1919 – o bandă pe sensul dinspre Podul Decebal spre Piața Traian, în preajma stației de tramvai 3 August 1919,
-splaiul Nistrului – ambele sensuri (sectorul dintre fântâna arteziană și Podul Decebal).
În aceste condiții, mijloacele de transport vor fi deviate după cum urmează:
– troleibuzele liniei 16 vor circula între Poșta Mare și Complexul Studentesc, pe ambele sensuri de deplasare, pe traseul liniei 15 (pe strada Michelangelo – sensul înspre Hotel Continental – cele două benzi disponibile vor fi separate în sens tur și retur),
– autobuzele liniei Expres 3:
-pe sensul spre Elba: vor circula pe traseul normal până la pasaj Michelangelo – strada Cluj – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Splaiul Tudor Vladimirescu, apoi vor reveni pe traseul normal,
-la retur vor circula pe traseul normal până la Splaiul Tudor Vladimirescu, apoi vor circula pe bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeș – strada Cluj, cu revenire la traseul normal.
–autobuzele liniei Expres 7:
-tur: de pe strada Michelangelo vor circula pe strada Cluj – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu – Splaiul Tudor Vladimirescu și vor reveni pe traseul normal,
-retur: traseu normal până la Splaiul Tudor Vladimirescu, apoi vor circula pe bulevardul Mihai Viteazu – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Eroilor de la Tisa – Aleea F.C. Ripensia – strada Michelangelo și vor reveni la traseul normal,
–autobuzele liniei Expres 8:
-tur: traseu normal până la bulevardul Mihai Viteazu, apoi vor circula pe bulevardul Victor Babeș – bulevardul Eroilor de la Tisa – Aleea F.C. Ripensia – bulevardul Corneliu Coposu, urmând a reveni pe traseul normal,
-retur: de pe bulevardul Corneliu Coposu, vor circula pe strada Cluj – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazu și vor reveni pe traseul normal,
-autobuzele liniilor 32, 33 și 33b vor întoarce în Piața Regina Maria.