Acasă Eveniment Tragedia s-a repetat! Cei doi frați de 1 și 3 ani care...

Tragedia s-a repetat! Cei doi frați de 1 și 3 ani care au murit la Iași s-ar fi intoxicat cu fosfură de aluminiu, substanța folosită și în deratizarea de la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Frații de 1 an și jumătate și 3 ani din localitatea Coarnele Caprei, județul Iași, ar fi murit după ce au inhalat o noapte întreagă fosfură de aluminiu, substanța folosită în deratizarea de la Timișoara, unde doi copii și mama unuia dintre ei au murit otrăviți.

Copiii de la Iași au inhalat o noapte întreagă fosfură de aluminiu, substanța toxică folosită în deratizarea de la Timișoara.

Anul trecut, doi copii și mama unuia dintre ei au murit după o deratizare făcută ilegal, cu fosfura de aluminiu, într-un bloc din Timișoara.

Fosfura de aluminiu este extrem de toxică și este folosită, de obicei, la prelucrarea cerealelor. La contact, afectează plămânii, inima, ficatul şi rinichii, mergând până la edem pulmonar toxic, aritmii şi insuficienţă cardiacă.

Mama copiiilor nu a bănuit nicio secundă că substanța este atât de periculoasă, în cazul în care este inhalată. Ea a vrut doar să scape de rozătoare.

Inițial s-a crezut că decesele au survenit după ce micuții ar fi mâncat struguri stropiți din curtea casei.

Dar medicii legiști au stabilit cauza deceselor ca fiind o intoxicație cu substanță toxică, edem pulmonar și edem cerebral. Practic, cei doi copii s-au intoxicat inhalând un raticid, o otravă pentru șoareci.

Mama lor a pus în găurile făcute de șobolani prin casă, inclusiv în camera unde dormeau micuții, mai multe pastile din această substanță.

Peste noapte, vapori din raticid s-au împrăștiat prin cameră și micuții i-au inhalat, fiindu-le fatal acest lucru. Cum mama nu a simțit mirosul și nici n-a avut simptome și stări de rău, nu a bănuit de ce se simt rău copiii și a crezut că e vorba despre ceva ce mâncaseră vineri.

Potrivit specialiștilor în fitosanitare, substanțele pe baza de fosfură de aluminiu nu se comercializează efectiv în magazin, ci se face comandă specială, tocmai pentru că sunt extrem de toxice.

Acum, poliția trebuie să stabilească cum a ajuns femeia în posesia substanței letale care i-a ucis pruncii.

Anul trecut, doi copii și mama unuia dintre ei au murit după o deratizare făcută ilegal, cu fosfura de aluminiu, într-un bloc din Timișoara. Mai multe persoane au ajuns atunci la spital acuzând stări de rău, iar autoritățile au luat decizia să evacueze toate apartamentele din blocurile în care a fost făcută deratizarea cu fosfură de aluminiu.

Comentarii

comentarii