Cei doi prieteni, în vârstă de 25 și 26 de ani, ieșiseră la o plimbare în natură când au fost surprinși de o descărcare electrică extrem de violentă. Impactul a fost fatal pentru tânărul de 26 de ani, care a decedat pe loc. Prietenul său a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la spital.
„În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că cei doi tineri se aflau la plimbare în apropierea zonei numite Piatra Turnului, unde au fost surprinşi de fulger”, a transmis IPJ Caraș-Severin.
Echipajele de salvare sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru victima în vârstă de 26 de ani, iar celălalt tânăr a fost preluat în stare critică de ambulanță.
Incidentul are loc în contextul unor avertizări meteorologice emise de autorități, care au anunțat coduri galben și portocaliu de vreme severă, cu averse torențiale, vijelii și descărcări electrice în mai multe zone ale țării, inclusiv în vest.
Autoritățile atrag atenția asupra pericolului reprezentat de fenomenele meteo extreme, recomandând evitarea deplasărilor în aer liber în timpul furtunilor. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragicul eveniment.
Comentarii
comentarii