Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost găsit fără viață pe acoperișul unei case în construcție, pe strada Bujorilor din localitatea Utvin. Incidentul a fost semnalat miercuri, 2 aprilie, polițiștilor de la Secția 4 Rurală Peciu Nou.
La fața locului, autoritățile au confirmat decesul și au demarat procedurile legale. Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzelor morții.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru clarificarea împrejurărilor tragediei, a transmis IPJ Timiș.