Acasă Politica Ștrandul arădean – închis pentru o acțiune de imagine

Ștrandul arădean – închis pentru o acțiune de imagine

DISTRIBUIȚI

falcaSocial-democrații arădeni spun că primarul Aradului, Gheorghe Falcă s-a pretat miercuri la o sfidare fără precedent a arădenilor. Pentru o acţiune de imagine personală, fără nici o valoare pentru administraţia locală, ştrandul „Neptun” a fost evacuat înainte de terminarea programului.

Practic, Gheorghe Falcă a făcut o expunere a polului de dezvoltare Arad – Timişoara, a proiectului privind transformarea Mureşului în râu navigabil şi a unuia care prevede dezvoltarea potenţialului turistic al Cetăţii Aradului. „Gheorghe Falcă a minţit din nou şi a pus la cale o sfidare fără precedent a arădenilor. El s-a comportat ca şi cum ştrandul este moşia sa personală şi a dispus de baza de agrement după bunul său plac. Ieri, el a minţit în faţă jurnaliştii, la o conferinţă de presă, când a spus că nu evacuează baza de agrement. Noi am fost tentaţi să credem că a revenit asupra deciziei aberante de a evacua ştrandul  în interes personal, dar s-a dovedit că este o mare naivitate să crezi în cuvântul lui Gheorghe Falcă. Ieri după-amiaza, arădenii au fost evacuaţi de la ştrand de către o firmă de securitate, pentru a face loc evenimentului organizat de Gheorghe Falcă. Noi nu putem accepta acest comportament discreţionar din partea unui politician, Gheorghe Falcă nu a înţeles că în calitate de primar el este în slujba arădenilor, nu Aradul la discreţia sa. Îi cerem lui Gheorghe Falcă să nu mai ascundă adevărul la conferinţele de presă, în faţa jurnaliştilor şi a opiniei publice, pentru că minciuna are picioare scurte” , a declarat Marin Lupaş, consilier municipal PSD.

Comentarii

comentarii