Acasă Actualitate Transhumanismul, în dialogul dintre știință, teologie și filozofie, lansare la UPT

Transhumanismul, în dialogul dintre știință, teologie și filozofie, lansare la UPT

DISTRIBUIȚI

Universitatea Polithenica Timișoara organizează lansarea volumului „TRANSHUMANISM – In the Light of Theology, Philosophy, and Science – Critical Perspective and Christian Metaphysical Implications”, apărut la editura Doxologia, Iași, 2024, sub coordonarea editorilor Adrian Lemeni și Nichifor Tănase.

Evenimentul are loc joi, 7 noiembrie 2024, la rectoratul Universității Politehnica Timișoara, în Sala Mare a Senatului, începând cu ora 16:00, și face parte din cadrul conferinței internaționale „Dialogul dintre Știință, Teologie și Filozofie”, ediția a doua, desfășurată în perioada 7-9 noiembrie 2024, la Timișoara. 

În cadrul prezentării vor lua cuvântul conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, monseniorul József-Csaba PÁL, episcop de Timișoara, Episcopia Romano-Catolică de Timișoara.

Transumanismul este o filosofie și o mișcare socială internațională care s-a extins rapid în ultimii ani și care își propune să folosească știința și tehnologia pentru a îmbunătăți ființa și experiența ființei umane. Cum ar trebui să răspundă teologia și filosofia unor astfel de provocări? Scopul acestei conferințe este, așadar, să aducă o perspectivă creștină asupra tehnologiilor care deja remodelează viitorul vieții noastre în contextul legat de dezumanizarea tehnologică versus promisiunea lui Dumnezeu pentru transformarea finală, eshatologică.

Creștinismul este adevărata provocare pentru transumanism, iar nu invers. El ne învață că plenitudinea naturii noastre, nu se realizează printr-o versiuni mentalizată și abstractă a acesteia, ci prin alternativa mântuirii în Hristos. Această manifestare academică reprezintă, așadar, și un apel adresat intelectualilor creștini, în general, de a se angaja într-o dezbatere cu unele dintre problemele profunde cu care se va confrunta Biserica într-un viitor tehnologic, de a înțelege modul în care tehnologia poate ajuta sau dăuna transformării spirituale autentice. 

Accesul este liber însă participarea la eveniment se realizează prin completarea formularului: https://forms.office.com/e/WftJyw78eM

Comentarii

comentarii