Acasă Eveniment Trei algerieni, ascunși într-un tren de marfă, depistați de polițiștii de frontieră...

Trei algerieni, ascunși într-un tren de marfă, depistați de polițiștii de frontieră din Moravița

DISTRIBUIȚI

Pe 7 decembrie, în jurul orei 11.30, poliţiştii de frontieră de la Stamora Moraviţa, judeţul Timiş, au depistat trei cetăţeni din Algeria, ascunși printre autoturismele transportate de un marfar. Cei trei au fost observați de polițiști în timpul efectuării controlului amănunțit asupra trenului cu destinația Serbia.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbaţii sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.

„În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar persoanele au fost predate la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun” transmit reprezentanții Poliției de Frontieră.

Comentarii

comentarii