Acasă Actualitate Trei cadre medicale de la maternitatea Spitalului Municipal Timișoara, din cele peste...

Trei cadre medicale de la maternitatea Spitalului Municipal Timișoara, din cele peste 80 testate în cursul nopţii, sunt pozitive cu coronavirus

DISTRIBUIȚI

Peste 80 de cadre medicale de la Maternitatea “Dr. Dumitru Popescu” (Odobescu – n.r.) din Timişoara au fost testate COVID-19 în noaptea de marţi spre miercuri, trei dintre acestea fiind depistate pozitiv, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, primarul Nicolae Robu.

Acţiunea de testare a avut loc după ce alte cinci asistente din cadrul unităţii medicale au fost depistate pozitiv, zilele trecute.

“Maternitatea (secţie a Spitalului Municipal care aparţine de primărie – n.r.) nu este închisă. Au fost cinci asistente contaminate, nu se cunoaşte contextul contaminării. De aceea, azi-noapte au fost testate peste 80 de cadre medicale, dintre care trei sunt pozitive, restul negative. Urmează ca Direcţia de Sănătate Publică Timiş să facă o anchetă epidemiologică în interiorul clinicii. S-a testat azi-noapte tot personalul care a fost mai mult sau mai puţin în contact. Cele peste 80 de cadre medicale, chiar dacă sunt negative, vor fi ţinute câteva zile într-o pensiune şi apoi li se vor repeta testele, după trei-patru zile. După rezultatele de la DSP se va decide ce se va face cu maternitatea”, a declatat Nicolae Robu.

Managerul Spitalului Municipal Timişoara, Olimpia Oprea, a precizat, pentru AGERPRES, că, după rezultatele transmise de DSP Timiş, se va lua o decizie în privinţa organizării activităţii.

“Primele cinci asistente au luat virusul de undeva din comunitate. Eu am cerut ca zilnic să ne transmită şefii de secţii situaţia epidemiologică a personalului, să vedem dacă prezintă simptome. O singură asistentă, care nu avea circuite comune cu celelalte, a spus că a avut contact cu altcineva (soţul, ambulanţier, a fost testat pozitiv – n.r.), dar celelalte nu au avut contact cu nimeni altcineva. Noi, având fonduri de la primărie pentru teste, am decis să le trimitem acasă şi să le facem testarea, deşi nu se încadrau în definiţia de caz”, a spus Olimpia Oprea.

Managerul Municipalului a mai declarat că, până acum nu sunt probleme cu demisiile angajaţilor, o singură doctoriţă cu jumătate de normă renunţând la integrare, pentru că avea şi probleme de sănătate.

“Dacă cineva vrea să demisioneze, nu putem opri opţiunea. Am încercat să protejăm sistemul, să nu mai dăm concedii medicale personalului, dar unde a existat patologie asociată dovedită cu acte medicale, i-am lăsat în concediu de odihnă”, a mai menţionat Olimpia Oprea.

Sursa: AGERPRES

Comentarii

comentarii