Acasă Cultura Trei coruri susţin un concert umanitar la Timişoara

Trei coruri susţin un concert umanitar la Timişoara

363
DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 19.00, în sala de specectacole a Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara va avea loc un concert umanitar cu titlul „Speranţă la Viaţă”. Concertul va fi susţinut de Corul AMiCUS Timişoara, Grupul ŞAEL şi Corul AMiCUS Arad, iar cântecele vor avea ca principală temă Paştele. Intrarea va fi liberă, dar spectatorii vor putea face donaţii. Banii strânşi vor fi folosiţi pentru secţia de hemato-oncologie a Spitalului de Copii „Loius Ţurcanu”, unde se doreşte amenajarea unei noi aripi, pentru a separa copiii bolnavi de cancer în stadiu terminal de ceilalţi şi pentru a li se putea oferi copiilor o îngrijire mai bună şi mai potrivită stării lor.

 

Comentarii

comentarii