Acasă Eveniment Trei indieni fără acte, prinși de polițiștii locali din Timișoara. Alergau pe...

Trei indieni fără acte, prinși de polițiștii locali din Timișoara. Alergau pe câmp

DISTRIBUIȚI

În noaptea de duminică spre luni, 2 spre 3 octombrie, polițiștii locali din Timișoara care patrulau pe strada Ovidiu Cotruș au observat trei persoane care fugeau pe câmp, pe marginea drumului, spre strada Ioan Slavici. I-au oprit și legitimat, constatând că sunt cetățeni indieni, fără niciun fel de documente la ei.  

„Imediat polițiștii locali au trecut la legitimarea acestora, constatând că nu dețineau niciun fel de documente asupra lor. Din discuțiile purtate cu aceștia, s-a stabilit că provin din India și că au trecut ilegal granița dinspre Serbia spre România. Bărbații au fost preluați și predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Numai anul acesta, polițiștii locali au depistat peste 120 de migranți pe raza municipiului Timișoara. Cei mai mulți provin din Pakistan, India, Afganistan, Bangladesh, Irak.

Comentarii

comentarii