Acasă Eveniment Trei tineri au fost răniți într-un accident rutier provocat de un tânăr...

Trei tineri au fost răniți într-un accident rutier provocat de un tânăr din Dolj care a consumat alcool şi droguri şi avea permisul auto anulat

DISTRIBUIȚI

Un tânăr de 29 de ani a provocat un accident rutier pe DN7, în localitatea Veţel din judeţul Hunedoara, apoi a fugit de la locul impactului. A fost, însă, prins la 200 de metri distanţă. Agenţii au constatat că acesta avea permisul de conducere anulat, consumase alcool şi droguri. În urma accidentului, atât şoferul, cât şi o femeie care conducea celălalt autoturism implicat, precum şi un pasager de 15 ani au fost răniţi, scrie news.ro.

”La data de 04 iulie 2024, în jurul orei 09:00, poliţiştii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizaţi despre faptul că pe DN7, în localitatea Veţel, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un tânăr în vârstă de 29 ani, din judeţul Dolj, în timp ce conducea  un autoturism pe sensul de mers Arad – Deva, a pătruns şi a circulat  pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu autoturismul condus de o tânără în vârstă de 19 ani, din comuna Veţel (după care a părăsit locul accidentului, fiind depistat la aproximativ 200 m de locul producerii accidentului, de pompierii I.S.U. Hunedoara, sosiţi pentru intervenţia la faţa locului)”, a transmis IPJ Hunedoara.

În urma accidentului, au fost răniţi cei doi conducători auto şi a unui copil în vârstă de 15 ani, din comuna Veţel, pasager în autoturismul condus de tânără. Persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

”Conducătorul auto de 29 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,60 mg/l, alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării tânărului cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. În urma controlului efectuat asupra autoturismului tânărului, poliţiştii au descoperit un dispozitiv de mărunţit tip grinder, ce prezenta urme de fragmente vegetale, substanţe vegetală de culoare verde-oliv, substanţe pulverulente de culoare albă, sub formă de bulgăre şi resturi de ţigarete ce conţineau fragmente de substanţă vegetală – probele materiale fiind ridicate de poliţişti şi înaintate, pentru continuarea cercetărilor, către poliţiştii S.C.C.O. Hunedoara, conform competenţelor legale. Totodată, tânărului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi prezenţei în corp a unor substanţe psihoactive”, a mai precizat IPJ Hunedoara.

Potrivit sursei citate, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat că permisul de conducere al tânărului este anulat, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul circulaţiei.

În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, părăsirea locului accidentului sau modificarea ori ştergerea urmelor acestuia.

Comentarii

comentarii