Acasă Actualitate Tribunalul Timiș nu îi oferă „lămuriri” Primăriei Timișoara în legătură cu suspendarea...

Tribunalul Timiș nu îi oferă „lămuriri” Primăriei Timișoara în legătură cu suspendarea organigramei. O nouă victorie pentru sindicat

DISTRIBUIȚI

Pe 5 noiembrie, primarul Dominic Fritz și șefa Serviciului Juridic al Primăriei Timișoara trimiteau Tribunalului Timiș o „cerere de lămurire a întinderii și aplicării sentinței civile nr. 809/PI/2021 (…)”, adică cea prin care se suspenda organigrama propusă de actuala administrație. Pe 17 decembrie, din nou, judecătorii au dat dreptate sindicatului angajaților, care a contestat această cerere.

Pe scurt, în cererea trimisă la începutul lui noiembrie, reprezentanții primăriei întrebau dacă efectele hotărârii judecătorești se întind „atât pentru trecut, cât și pentru viitor”, dacă aceasta are efecte „atât asupra petenților (34 de angajați – n.r.), cât și asupra restului aparatului de specialitate”, dacă se aplică vechea sau noua organigramă și dacă noile angajări se fac în baza noii sau vechii organigrame.

Răspunsul Tribunalului Timiș?

„Respinge excepția inadmisibilității. Respinge cerere de lămurire a întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 809/PI/2021 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 3407/30/2021, formulată de pârâtul Municipiul Timişoara în cauza privind pe reclamanţii (…) (34 de angajați – n.r.) reprezentanţi de către Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara şi din Serviciile aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara (…) în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timișoara şi Primarul Municipiului Timișoara, ambii cu sediul în Timișoara, Bdul C. D. Loga, nr. l, jud. Timiș.

Obligă pârâtul Municipiul Timișoara să plătească reclamantului Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara suma de 1.785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce trebuie depus la Tribunalul Timiș”.

Totuși, din motivarea sentinței aflăm că atât Culiță Chiș, cât și sindicatul, părți distincte în acest proces, au cerut respingerea cererii. Fostul director al DGPPRU considera că nu ar fi legal ca Tribunalul Timiș, drept primă instanță, să ofere aceste „lămuriri”, în timp ce sindicatul a folosit drept argument faptul că „nu există niciun dubiu asupra întinderii întinderii sau aplicării acestor dispoziții”.

„Municipiul Timişoara prin Primar are obligaţia de a cunoaşte modalitatea de punere în aplicare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 809/PI/2021 şi nu poate solicita instanţei de judecată să expliciteze aceste efecte. Tribunalul Timiş nu se poate pronunţa, în temeiul art. 443 din C.proc.civ. asupra celor solicitate”, au argumentat reprezentanții sindicatului în notele scrise depuse.

Inițial, judecătorii resping presupusele motive de nelegalitate și constată că cererea este întemeiată. Totuși, sentința tot nu este favorabilă. „Prezenta cerere nu duce la lămurirea sentinței civile nr. 809/PI/2021, ci la lămurirea unei probleme de drept abstracte, respectiv efectele juridice a măsurii suspendării unor acte administrative cu privire la alte acte administrative, în legătură cu cele cu privire la care s-a dispus măsura suspendării”, a fost unul dintre motivele pentru care a fost respinsă cererea primăriei.

Dacă răspunsul venit din partea Tribunalului Timiș nu a făcut lumină, poate este mai relevantă concluzia Curții de Conturi, într-un audit realizat la începutul lunii noiembrie: „În consecință, structura organizatorică aflată în vigoare la data prezentului audit este cea reglementată prin HCL nr. 263/07.07.2020 (…)”.

Vă amintim că organigrama lui Fritz a fost aprobată în Consiliul Local pe 15 iunie cu toate că sindicatul ceruse dezbatere publică. Tribunalul Timiș, pe 16 august, a decis suspendarea organigramei pe 60 de zile sau până se va judeca un eventual dosar „pe fond” în care sindicatul să ceară chiar anularea HCL-ului prin care a fost aprobată restructurarea. Pe 19 octombrie, a fost judecat și recursul pentru suspendare, câștig de cauză având tot sindicatul. Decizia instanțelor de judecată prevede și suspendarea unor dispoziții ale primarului care au legătură cu organigrama – dispoziții pentru ocuparea noilor posturi sau eliberarea din funcție a foștilor salariați –, dar și plata cheltuielilor de judecată. În plus, deși au trecut cele 60 de zile, organigrama rămâne suspendată pentru că sindicatul a cerut și anularea, primul termen pentru acest proces fiind programat pentru luna februarie 2022.

Comentarii

comentarii