Rezultatele alegerilor din Germania, sunt un triumf pentru Angela Merkel. Pentru majoritatea absolută în Bundestag mai avea nevoie doar de un singur loc. În aceasta situație partenerii de coaliție nu pot fi decât Verzii sau Socialdemocratii.
Dar ce mai contează în Europa cine a câștigat alegerile la Berlin? Subiectul «Europa» a fost atât de neglijat mai de către toate partidele în timpul campaniei electorale, însăși prin faptul ca nici măcar 2% din programul lor politic nu viza Uniunea Europeana, încât am putea fi tentați să credem ca Germania și-a pierdut ambițiile în Europa. Este adevărat, și Europa a răsuflat ușurata pentru o perioada în privința corsetului impus de Berlin si a unei lecție continuă în bunele intenții ale integrării. Pe cât este Germania mereu de implicata în societatea civilă și politică europeană – în afara de cele două războaie mondiale – fie prin sprijinul lui Franco în războiul civil spaniol, fie prin a obliga România să cedeze Ardealul pentru o strategie de Pax Germanica, fie prin debutul suveran imediat după reunificare în dezbinarea Iugoslaviei, sau chiar prin finanțarea politicienilor din țările de la periferie prin diferite fundații politice germane, pe atât de puțin ar spune Berlinul lucrurilor pe nume. În buna tradiție a lui Bismarck, Germania trebuie la nivel declarativ mereu se nege interesul de hegemonie în Europa.
Germania, este dominată de două perspective: pe de o parte de câțiva eurosceptici, din partidul «Alternativă pentru Germania» cei care văd mereu aceeași problemă pentru țara în moneda unică și solicită o dizolvare a uniunii monetare, care nici măcar nu au intrat în parlament și pe cealaltă parte de perspectiva susținuta de cancelar în vederea păstrării euro. După Merkel, rețeta pentru depășirea crizei în celelalte țări ale zonei euro este modelul german: Dacă acestea sunt la fel de harnice și modeste precum Germania, ar avea și ele succes. Puterea relativă a economiei germane pare a fi un argument puternic – în comparație cu alte țări dezvoltate, și desigur, în comparație cu zona euro. Din păcate Germania a greșit în aceasta analiza a economiei europene. Succesul Germaniei este ca urmare a impulsului uniunii monetare, dar și a crizei din țările de la periferia Europei. Fără o restructurare a cadrului instituțional și o realiniere a economiei germane, nici euro și nici Uniunea Europeana nu vor putea supraviețui pe termen lung.
Să rememoram niște date: Chiar în primii ani ai uniunii monetare, Germania se afla într-o recesiune severă și a fost considerată “omul bolnav al Europei”. Ea a depășită aceasta recesiune cu sprijinul Băncii Centrale Europene printr-o rată redusă a dobânzii cheie și prin creșterea substanțială a exporturilor în țările UE. Excedentele de cont curent al Germaniei se oglindesc perfect în deficitele de cont curent ale celorlalte state de la periferia Uniunii. Fara o moneda comună nici nu s-ar fi intrat într-un ciclu economic periculos pentru că deficitele din Spania ar fi slăbit peseta iar excedentele germane ar fi scumpit marca germană. Faptul însă ca salariile germane au crescut mai încet decât prețurile în zona euro au ieftinit considerabil exporturile germane. În timp ce Berlinul apela la prudența sindicatelor, le recomanda celorlalte tari din UE, salarii la nivel german. Deghizat în apel social, a dori partenerului tău scumpirea producției și a exporturilor sale poate fi considerat culmea ipocriziei integrării.
Pentru populația germană, excedentele comerciale au însă doar beneficii limitate. Germania trebuie să-și pună întrebare ce aduc încasări de peste hotare propriei populații. în cazul în care nu se reflectă în investiții de viitor și un nivel mai ridicat de venituri sau consum și continuă să finanțeze deficite de cont curent altor state, aceste exporturi vor slabi în cele din urma economia națională. Acest dezechilibru economic extern este, de asemenea, problema de bază persistentă pentru țările de la periferie: Ele nu se mai pot folosi de deprecierea nominală (cea a monedei). Le rămâne doar așa-numita depreciere reală, de exemplu, prin reducerea salariilor. Având în vedere criza economică predominantă și datorii mari din sectorul privat în aceste țări, rețeta germană duce la creșterea instabilității sociale și politice. Atâta timp cât Germania nu își revizuiește modelul propriu de creștere economica bazat pe exporturi, este greu de crezut, că, criza monedei euro va fi rezolvată. Ori se introduce un mecanism de compensare pentru țările aflate în criza ori aceste țări vor căuta, renunțând la moneda comuna să atingă o creștere a exporturilor prin deprecierea unei noi monede naționale. Atunci când pentru regiuni sau zone cu rate de dezvoltare foarte diferite, dispare supapa devalorizării monetare iar mobilitatea forței de munca, precum este și cazul în Europa, este destul de limitată, sunt necesare plăți compensatorii pentru a menține integritatea unei uniuni monetare. Acest lucru este valabil și pentru Uniunea Monetară SUA sau Elveția, în cazul în care există astfel de mecanisme.
Trist este însă ca atâta timp cât partidele în Germania vând propriilor cetățeni aceasta rețeta toxica a modelului german pentru Europa, iar aceștia le asigură și un succes electoral, că șansele să se schimbe ceva sunt foarte slabe.
Șansele ar fi mai mari în cazul în care partidul Doamnei Merkel ar intra într-o coaliție cu Verzi: Ambii au acceptat după Fukoshima ca Germania trebuie să renunțe la energia nucleară, firesc însă nu și la curentul electric, necesar pentru industrie. De aici pana a înțelege că și motorul economic german este tot unul electric mai este doar un singur pas. Atâta timp cât Germania trăiește în primul rând din exporturile în UE ar face bine să-și cunoască vulnerabilitățile, înțelegând că o piață liberă azi este și mâine nu mai este. Da, este în concluzie un motor economic de tip „electric”și ecologic, care o dată scos din priză se oprește.
