Acasă Actualitate Tunel secret descoperit lângă Castelul Corvinilor. Megaconstruţia ar putea deveni obiectiv turistic

Tunel secret descoperit lângă Castelul Corvinilor. Megaconstruţia ar putea deveni obiectiv turistic

194
DISTRIBUIȚI

O ascunzătoare uimitoare a fost descoperită în apropierea Castelului Corvinilor din Hunedoara. Este vorba despre un adăpost de protecţie civilă de pe vremea regimului comunist, care ar putea deveni, după amenajare, obiectiv turistic.

Adăpostul de protecție civilă se află foarte aproape de Castelul Corvinilor. Localnicii, însă, nu ştiu cu exactitate unde. Acesta este săpat în stâncă, într-un deal abrupt de pe valea râului Zlaşti, iar intrarea se face pe o uşă mică, care deschide calea către interiorul megaconstruţiei. “Acest tunel a fost gândit pentru a adăposti oameni în caz de pericole majore, şi aici mă refer la bombardament sau atacuri cu arme chimice. Acest adăpost de apărare civilă este prevăzut cu o baterie de toalete, cu fose septice, era prevăzut cu generator”, spune Sorin Tincu, directorul Castelului Corvinilor.

Adăpostul a fost construit în anii 60, când Hunedoara atrăgea atenţia marilor puteri ale lumii. În zonă erau amplasate unităţi de rachete antiaeriene, care să protejeze perimetrul de posibile atacuri din aer. Acum, autorităţile isi doresc să reamenajeze locul aşa cum a fost la început. “Considerăm că este, într-adevăr, un punct de atracţie. Nu poţi vedea chiar peste tot în ţară asemenea construcţii, lucrate cu atâta migală sub un munte întreg. Localnicii susţin şi ei ideea şi abia aşteaptă să viziteze locul”, transmite Dan Bobouţanu, primarul Hunedoara.

Turiştii care vor veni la Hunedoara ar putea avea la dispoziţie mai multe obiective şi trasee precum Castelul Corvinilor, Furnalul de la Govăjdie, primul din lume cu turnare continuă, traseul fostei mocăniţe şi mirificul Ţinut al pădurenilor.

Sursa: observatornews.ro

Comentarii

comentarii