În urma controlului Direcția Finanțelor Publice Timiș – Serviciul de Inspecție Fiscală – Persoane Juridice a formulat la Tribunalul Timiș o plângere penală împotriva administratorului administratorului Giroceana SRL, Dacian Marinescu, și a unor persoanelor fizice și juridice sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de gestiune frauduloasă, furt, complicitate la furt și evaziune fiscală.
Plângerea a fost înregistrată cu numărul de dosar 820/P/2022, dosar transmis pentru instrumentare la IPJ Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității.
După patru luni, pe adresa Consiliului Local Giroc a sosit o înștiințare de urmărire penală a administratorului Giroceana pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă. Conform documentului plângerea penală a fost înregistrată în noiembrie 2022 de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș – Inspecția Fiscală.
”Prin prezenta vă facem cunoscut faptul că la data de 28.11.2022, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a fost înregistrată sub nr. unic 828/p/2022 plângerea formulată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș – Inspecția Fiscală împotriva numitului Marinescu Ovidiu – Dacian, administrator al SC Giroceana SRL și a persoanelor juridice sau fizice care în perioada 2016 – 2021 s-au branșat clandestin, respectiv au sustras apa potabilă din rețeaua de distribuție administrată de SC Giroceana SRL și au deversat apa uzată în rețeaua de canalizare administrată de SC Giroceana SRL, și solicită cercetarea administratorului Marinescu Ovidiu Dacian și a persoanelor juridice și fizice care s-au branșat clandestin la rețeaua de distribuție a apei potabile și a canalizării administrate de SC Giroceana SRL sub aspectul săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă, prev. de art 242 C. Pen., furt, prev. de art 228 C. Pen, complicitate la furt și evaziune fiscală prev de art 9 alin 1 lit b din legea 241/2005” se arată în adresa trimisă de IPJ Timiș către Consiliul Local Giroc.
De atunci investigațiile în dosar bat pasul pe loc. Deși exista raportul ANAF, pe baza căruia s-a constituit dosarul, IPJ a solicitat Primăriei Giroc un volum foarte mare de documente, absolut irelevante pentru soluționarea cauzei. Inspectorii ANAF au documentat 15 consumatori, persoane fizice și juridice, branșați ilegal la rețeaua de apă și canalizare. De asemenea, au fost găsite contoare de apă pline de pământ și pânze de păianjen, semn că nu au fost citite niciodată, instalații improvizate care duceau apa de la rețea la piscine și hidranți neasigurați prin care se ridica nivelul apei într-o baltă de agrement. Toate acea însă nu au fost verificare de inspectorii de la IPJ, dosarul fiind pus ”la păstrat”.
La doi ani la controlul ANAF urmat de deschiderea unui dosar penal, măsurile luate de administrația locală față de Giroceana și administratorul Dacian Marinescu au fost aproape inexistente. S-a încercat demiterea acestuia, dar consilierii locali din Giroc au considerat că nu e necesar acest lucru, demiterea fiind respinsă în urma unui vot secret.
Și cum este ”liber”, Dacian Marinescu, cunoscut în comună ca „ginerele” (concubinul fiicei) răposatului primar Ionel Toma, a decis… să candideze ca independent la Primăria Giroc. Prin Giroc se vorbește de sprijinul pe care ginerică îi primește de la dezvoltatorii imobiliari și proprietarii de pensiuni și restaurante, aceeași care au furat ani de zile apă de la rețeaua Giroceana. Iar bani sunt destui, mai ales că la un ultim calcul suma rezultată din gestiunea frauduloasă a ajuns la 15 milioane de lei.
Iar cum tupeul său nu are limite, Dacian Marinescu, cercetat penal pentru gestiune frauduloasă, le spune, pe facebook, girocenilor că a decis să candideze la funcția de primar ”din dorința de a aduce în primărie spiritul organizatoric, profesionalismul, onestitatea”.
Comentarii
comentarii