Acasă Actualitate Turnirul Tinerilor  Fizicieni, la final. Cei mai buni dintre cei buni –...

Turnirul Tinerilor  Fizicieni, la final. Cei mai buni dintre cei buni – premiați în Aula Magna a UVT

DISTRIBUIȚI

După o săptămâna de “dueluri” de idei, concepte și noțiuni de fizică în cadrul Turnirului Tinerilor Fizicieni, s-a ajuns și la finalul competiției, cànd au fost premiați în Aula Magna de la Universitatea de Vest din Timișoara cei mai buni dintre cei mai buni participanți la a 35-a ediție a IYPT –  International Young Physicists’ Tournament- IYPT (Turnirul Internațional al Tinerilor Fizicieni).

De data aceasta câștigătorii au fost componenții lotului elvețian, urmați îndeaproape de favoriții din Singapore.

Felicitări tuturor competitorilor, felicitări tuturor celor implicați – antrenori, jurori, voluntari, organizatori – împreună am fost IYPT 2022 Timișoara.

“Acum doi ani când alături de domnul profesor Golcea am pregătit aplicația pentru organizarea IYPT la Timișoara ne-am aruncat un pic în gol dar am știut că mă voi putea baza, că de atâtea ori, pe oamenii minunați din FF a UVT, pe colegii profesori de fizică din învățământul preuniversitar și pe colegii din UVT.

A fost o ediție reușită, ne revedem cu tinerii fizicieni anul viitor la IYPT 36, în Pakistan, pentru că știință nu are granițe și pentru că fizică este universală”, – spune prof.dr. Mădălin Bunoiu, prorectorul UVT.

“Învățământul din domeniul Fizică funcționează în cadrul UVT încă de la înființarea universității noastre, fiind nu doar un domeniu de tradiție la UVT, dar și un domeniu care îmbină perfect performanța academică și rezultatele în domeniul cercetării.

Este, în consecință, un demers firesc al UVT, acela de a sprijini performanța tinerilor fizicieni, iar organizarea la Timișoara a International Young Physicists’ Tournament- IYPT (Turnirul Internațional al Tinerilor Fizicieni), după edițiile organizate în Singapore, China, Polonia sau Georgia, arată nivelul ridicat de percepție de care se bucură fizica timișoreană în context international”, a explicat prof.univ.dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT.

 

Comentarii

comentarii