Consulul Onorific al Ungariei la Timișoara Péter Tamás s-a întâlnit luni, 12 februarie, cu primarul Dominic Fritz, pentru o discuție despre proiectele minorității maghiare, care în spiritul valorilor multiculturale timișorene vor implica întreaga comunitate. Au fost prezentate două evenimente mari, foarte îndrăgite de publicul larg: Turul ciclist Bartók și Zilele Culturii Maghiare.
“Primăria Timișoara îți dorește să se implice și să sprijine astfel de proiecte culturale și sportive, care reflectă bogăția și diversitatea culturală a Banatului. Primăria Timișoara își exprimă întreaga deschidere de a veni în sprijinul minorităților etnice, pentru promovarea obiceiurilor și tradițiilor specifice. Comunitatea maghiară este una dintre cele mai active, iar evenimentele organizate în oraș aduc împreună mii de participanți. Întâlnirea a reprezentat un pas important în direcția stabilirii unor parteneriate solide”, a transmis Primăria Timișoara.
Prin implicarea activă a comunității și prin colaborarea strânsă cu minoritatea maghiară, dar și cu alți actori sociali, municipalitatea își propune să păstreze statutul Timișoarei, de centru multicultural și turistic de referință în Europa.