Acasă Promo UBER devine sponsor la Politehnica Timișoara în noul sezon

UBER devine sponsor la Politehnica Timișoara în noul sezon

DISTRIBUIȚI

UBER, controversatul serviciu de mobilitate urbană din România, devine sponsor al echipei de fotbal Politehnica Timișoara, în sezonul 2017-2018. Este primul parteneriat sportiv încheiat de UBER în România.

Mai mult, toți suporterii echipei care nu au mai încercat serviciul până acum vor putea veni gratuit la meci, dacă își fac un cont UBER și introduc în aplicație codul avemundrum.

“Parteneriatul cu UBER ne onorează și ne face să ne dorim mai mult pentru Politehnica în perioada ce urmează. Avem o datorie morală față de toți oamenii care cred în noi și sperăm ca în acest sezon să arătăm forță, atât în teren cât și în afara lui. Brandul UBER e unul extrem de cunoscut la nivel mondial la momentul actual iar faptul că ei au dorit să își asocieze numele cu cel al Politehnicii Timișoara și al Universității Politehnica Timișoara demonstrează că pașii pe care i-am făcut până în acest moment sunt cei corecți. Înainte Politehnica!”, a declarat Marius Cociu, Manager General Politehnica Timișoara.

”Politehnica Timișoara este mai mult decât un club de fotbal. Este echipa suporterilor, iubită și apreciată de timișorenii de pretutindeni. Ne-a plăcut pasiunea pe care o pun în tot ceea ce fac și ambiția «Băieților în ghete», care poartă tricoul alb-violet cu onoare și responsabilitate. Avem în comun dragostea pentru Timișoara, ambiția și mentalitatea de învingători și ne bucurăm că le putem fi alături! Pornim la drum împreună în noul sezon, trup și suflet alături de alb-violeți”, a declarat Irina Scarlat, Marketing Manager, UBER România

UBER este disponibil la Timișoara din noiembrie 2016. Până acum, aplicația are peste 20,000 de utilizatori în Timișoara și peste 300,000 la nivel național.

Comentarii

comentarii