Acasă Actualitate Uimit de performanțele raportate de STPT un ”hater” a monitorizat un vaporaș...

Uimit de performanțele raportate de STPT un ”hater” a monitorizat un vaporaș care a plimbat un călător pe o distanță de 1,6 km

DISTRIBUIȚI

Contrariat de un raport al Societății de Transport Public Timișoara, conform căruia transportul cu vaporașele pe Bega are succes neașteptat la publicul călător, un timișorean a decis să verifice ”minunea”. Conform cifrele STPT, la finalul acestei luni iunie cele 7 ambarcațiuni achiziționate de Primăria Timișoara au transportat un total de 200.151 de călători. În plus, gradul general de încărcare al celor 7 ambarcațiuni a fost de 85%, iar totalul întârzierilor acumulate în cele 2.594 de curse efectuate în regim de transport public local este de doar 2 minute. Mai ceva ca în Japonia! Același raport menționează că ”transportul public pe Bega se efectuează de luni până vineri, în fiecare săptămână, publicul călător fiind deservit de câte trei nave, o călătorie costând 1 leu, în timp ce transportul de agrement se face la fiecare final de săptămână, cu câte două nave”. Prin urmare, minunea este cu atât mai mare cu cât din cele 7 vaporașe sunt folosite doar 3. Iar la așa un număr mare de călători, ar trebui ca vaporașele să arate ca troleibuzele din 1989, cu oameni atârnați de copastii. Dar nu este așa. Prin urmare revenim la timișoreanul care a decis să monitorizeze circulația cu vaporașul.

”Uimit fiind de datele din raportul STPT – RATT publicate pe pagina de Facebook dar și dezorientat de reportajele de la Digi24 și PRO TV (via ROMANIA, TE IUBESC!) care puneau proiectul într-o lumină cât se poate de bună, săptămâna asta am decis ca atunci când îmi scot cățelul la plimbare să urmăresc un vaporetto, să văd și eu minunea. Poate-s eu “hater” și sistemul chiar e foarte util concetățenilor mei.

În dimineața zilei de 07 august 2019 – între 07:17 și 08:30, cu un GoPro montat de ghidonul bicicletei, l-am urmărit pe Savoya-TM pe traseul: Șura (pista de biciclete din spate, de lângă Bega) până la Podul Mihai Viteazul și înapoi până la stația de la D’Arc pe Mal. Distanțe: 3,2 km la dus, 3,5 km la întors; 6,7 km în total.

Traseu în amonte – 33 de minute pentru 3,2 km – viteză medie de 5,81 km / h.

• stația de la Podul Michelangelo – 0 călători coboară, 0 călători urcă

• stația din Parcul Andrei Mocioni – 0 călători coboară, 0 călători urcă

• stația de la Piața Badea Cârțan – 0 călători coboară, 0 călători urcă

Capăt de linie și o pauză de 10 minute la stația de la Podul Mihai Viteazul – 0 călători coboară, 0 călători urcă

Traseu în aval – 30 de minute pentru 3,5 km – viteză medie de 7 km / h.

• stația de la Piața Badea Cârțan – 0 călători coboară, 1 călător urcă

• stația din Parcul Andrei Mocioni – 0 călători coboară, 0 călători urcă

• stația de la Podul Michelangelo – 1 călător coboară, 0 călători urcă

• stația de vis-a-vis de D’arc pe mal – 0 călători coboară, 0 călători urcă (mai puțin eu, care am intrat în vapor strict pentru a confirma pe filmare că n-a urcat nimeni cât am rămas eu în urmă cu al meu cățel jucăuș)

Beneficiu: au plimbat un călător pe o distanță de 1,6 km (două stații).

Concluzii:

1. dacă țineau vaporul pe mal și îi chemau doamnei un UBER, cei de la STPT ieșeau și mai ieftin și erau și mai ecologici.

2. dacă-mi montam scaunul pentru copil și-mi duceam copilul pe bicicletă pe aceeași distanță, transportam de vreo 4 ori mai mulți oameni decât acel vaporetto pe care lucrau 4 oameni (1 om x 1,6 km pentru STPT, versus 1 om x 6,7 km pentru subsemnatul)”, spune timișoreanul care a postat pe monitorizarea pe Cetățean în Timișoara. Pretențios.

Vaporetto – diferența dintre raportul STPT și realitatea observabilă

Uimit fiind de datele din raportul STPT – RATT publicate pe pagina de Facebook (link în comentarii)– “raport de utilizare de 85%”, „întârzieri cumulate de doar 2 minute” și altele poate chiar mai gogonate – dar și dezorientat de reportajele de la Digi24 și PRO TV (via ROMANIA, TE IUBESC!) care puneau proiectul într-o lumină cât se poate de bună, săptămâna asta am decis ca atunci când îmi scot cățelul la plimbare să urmăresc un vaporetto, să văd și eu minunea. Poate-s eu “hater” și sistemul chiar e foarte util concetățenilor mei.Zis și făcut. În dimineața zilei de 07 august 2019 – între 07:17 și 08:30, cu un GoPro montat de ghidonul bicicletei, l-am urmărit pe Savoya-TM pe traseul: Șura (pista de biciclete din spate, de lângă Bega) până la Podul Mihai Viteazul și înapoi până la stația de la D’Arc pe Mal. Distanțe: 3,2 km la dus, 3,5 km la întors; 6,7 km în total.Traseu în amonte – 33 de minute pentru 3,2 km – viteză medie de 5,81 km / h. • stația de la Podul Michelangelo – 0 călători coboară, 0 călători urcă• stația din Parcul Andrei Mocioni – 0 călători coboară, 0 călători urcă• stația de la Piața Badea Cârțan – 0 călători coboară, 0 călători urcă Capăt de linie și o pauză de 10 minute la stația de la Podul Mihai Viteazul – 0 călători coboară, 0 călători urcăTraseu în aval – 30 de minute pentru 3,5 km – viteză medie de 7 km / h.• stația de la Piața Badea Cârțan – 0 călători coboară, 1 călător urcă • stația din Parcul Andrei Mocioni – 0 călători coboară, 0 călători urcă• stația de la Podul Michelangelo – 1 călător coboară, 0 călători urcă• stația de vis-a-vis de D’arc pe mal – 0 călători coboară, 0 călători urcă (mai puțin eu, care am intrat în vapor strict pentru a confirma pe filmare că n-a urcat nimeni cât am rămas eu în urmă cu al meu cățel jucăuș)Beneficiu: au plimbat un călător pe o distanță de 1,6 km (două stații).Concluzii:1. dacă țineau vaporul pe mal și îi chemau doamnei un UBER, cei de la STPT ieșeau și mai ieftin și erau și mai ecologici.2. dacă-mi montam scaunul pentru copil și-mi duceam copilul pe bicicletă pe aceeași distanță, transportam de vreo 4 ori mai mulți oameni decât acel vaporetto pe care lucrau 4 oameni (1 om x 1,6 km pentru STPT, versus 1 om x 6,7 km pentru subsemnatul)

Publicată de Cetățean în Timișoara. Pretențios. pe Joi, 8 august 2019

Comentarii

comentarii