Acasă Sport Ultimele zile de înscriere la Timișoara City Marathon

Ultimele zile de înscriere la Timișoara City Marathon

DISTRIBUIȚI

Aflat la cea de-a șasea ediție, Timișoara City Marathon, ultimul mare eveniment de alergare al anului din oraș, are deschise înscrierile la toate cele patru curse de alergare din acest an până la data de 9 octombrie. Înscrierile se realizează online, pe timisoaracitymarathon.ro. Sunt disponibile și 3 antrenamente speciale în Timișoara, la care pasionații de alergare sunt invitați să participe.

În luna octombrie, în Timișoara ne amintim an de an că prințul Eugeniu de Savoya a eliberat Cetatea Timișoarei de sub dominația Imperiului Otoman. Victoria sa a însemnat o nouă epocă în istoria orașului, una de care și azi timișorenii și bănățenii sunt mândri, pentru că o consideră prilejul care a condus spre dezvoltarea Timișoarei și a Banatului.

Timișoara City Marathon ne invită în 23 octombrie să sărbătorim prin alergare și să (re)descoperim istoria orașului și a Banatului, alergând cu voie bună la cele patru curse pregătite pe trasee speciale:

Maratonul “Cavalerii Cetatii” by Flexik Automation. Startul maratonului de 42 de km va fi dat pentru participanți din fața bisericii din Otelec, la ora 9.00.

Semimaratonul “Eugeniu de Savoya” by Hella/ Forvia. Semimaratonul de 21 km va avea punctul de start în fața primăriei din Sânmihaiu Român, la ora 10.00.

Crosul “Poarta Forforosa”. La cursa de 10 km alergătorii vor lua startul de la Stadionul “Știința” – Baza 1 UPT, de la ora 9.30.

Crosul “Batalionul Banat”. Cursa de 3 km așteaptă la start cu voie bună și iubitorii de mișcare mai puțini antrenați, la Stadionul “Știința” – Baza 1 UPT, la ora 10.45.

Cei mai buni alergători la toate cele patru curse vor fi premiați de către organizatori. De altfel, pasionații de alergare sunt invitați să participle și la trei antrenamente gratuite și deschise pentru iubitorii de alergare, care vor avea loc astfel:

joi, 6 octombrie, ora 19.00, la Stadionul Știința – Baza Sportivă 1 a Universității Politehnica Timișoara

miercuri, 12 octombrie, ora 19.10, cu plecare de la portul de pe splaiul Sofocle (Golful Canal Bega – intersecție cu Bd. Dâmbovița), cu un traseu pe malul Begăi

luni, 17 octombrie, ora 19.00, cu plecare de la Porto Arte (Splaiul Nicolae Titulescu 1)

Reamintim și noutățile ediției, menite să facă participarea alergătorilor la eveniment cât mai accesibilă:

Alocarea de locuri gratuite la oricare dintre cursele evenimentului pentru Cluburile de Atletism din Timiș, pentru a oferi o șansă cât mai multor juniori și copii să participe la eveniment.

Invitarea la startul curselor “Batalionul Banat” (3 km) și “Poarta Forforosa” (10 km) a cât mai multor iubitori de alergare, achitând o taxă modică de 20 de lei.

O taxă de participare redusă la Marathonul “Cavalerii cetății” by Flexik Automation și la Semi-maratonul “Eugeniu de Savoya” by Hella/ Forvia, prin achiziționarea separată, opțională, a tricoului tehnic.

Încrierile la Timișoara City Marathon sunt deschise până la data de 9 octombrie 2022 și se pot realiza online aici: https://bit.ly/3pYg0ox

Timișoara City Marathon este un eveniment organizat de către Club Sportiv Alergotura și finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte Timișoara și prin contribuția partenerilor și participanților înscriși la eveniment.

Alergotura promovează de peste 11 ani alergarea ca un element al unui stil de viață sănătos. Membrii clubului se implică voluntar în dezvoltarea spiritului civic al comunității locale, având la activ câteva mii de ture de alergare, precum și organizări de evenimente sportive. Amintim: Timotion, La Petrovaselo în vie, Pe un picior de Plai, Tura Licuricilor etc.

 

Comentarii

comentarii