Concertmaestru Mircea Tătaru explică: Mozart scria în catalogul său că a compus Adagio şi fugă în do minor pentru orchestră de coarde la Viena, în 26 iunie 1788. Acolo mai citim că a compus un scurt Adagio pentru o Fugă pentru două piane compusă cu puţin timp în urmă. Este vorba de 5 ani, în decembrie 1783.
Nu se ştie prea mult despre această lucrare, pentru că nu există o comandă expresă. S-ar putea să o fi scris la sugestia lui Franz Anton Hoffmeister, muzician şi editor, care a publicat-o prima dată. La fel, unii spun că în acea perioadă era preocupat de finalul ultimei sale simfonii, nr. 41, în care dorea să introducă o fugă, şi efectua exerciţii pregătitoare. În zilele noastre lucrarea este executată atât de formaţii camerale de cvartet, cât şi de orchestre de coarde, cum este cazul în concertul de vineri.
În continuare vom asculta două lucrări concertante pentru două harpe. Primul concert este opera lui Maciej Malecki, compositor de origine poloneză, născut la Warşovia la 27 noiembrie 1940. După ce a absolvit Academia de Muzică Frédéric Chopin a urmat Şcoala de Muzică din Rochester, New York. Pentru trei ani a fost ales preşedinte al Asociaţiei Compozitoirlor Polonezi.
Pedro José Blanco a fost un compozitor, organist şi harpist spaniol. Nu se cunosc prea multe despre acest compozitor, doar că a activat ca organist la Catedralele din Cuenca şi Santa Maria din oraşul Rodrigo. Ambele concerte vor fi interpretate de harpiştii Ion Ivan-Roncea şi Ioana Nicolescu.
Concertul de final de stagiune al Filarmonicii „Banatul” se încheie cu Simfonia nr.88 în sol major de Joseph Haydn. Ea nu are o supradenumire, precum cele mai multe dintre simfoniile lui Haydn, nu face parte nici măcar dintre celebrele 2 seturi cu numele de londonezele sau parisienele. Doar în catalogul Societăţii Filarmonice Regale din Londra, apare sub denumirea de Scrisoarea a V-a, dar această denumire contabilă nu a prins. Cu toate acestea, ea este foarte iubită de melomani, pentru că este deosebit de reuşită. Johannes Brahms o aprecia foarte mult. Johann Peter Tost, violonist în orchestra lui Haydn, de la curtea prinţului Esterházy, a luat notele de la simfonie, împreună cu Simfonia nr.89 şi le-a vândut unui editor, spre publicare, mai apoi uitând să-i dea compozitorului cei 300 de guldeni care i se cuveneau. Menţionăm episodul anecdotic, pentru că Haydn, credul, i-a dedicat simfonia. După introducerea lentă, se deschide partea întâi, energică şi strălucitoare. Urmează secţiunea dezvoltării, iar în repriză se reiau temele cu un reuşit comentariu al suflătorilor de la instrumentele de lemn. Melodica părţii a doua, care i-a plăcut în mod special lui Brahms, debutează cu tema la oboi şi violoncel, continuând într-o varietate bogată de înveşmântare. După menuetul impunător şi plin de ritm, apare finalul, sensibil inspirat din folclor, uneori prelucrat contrapunctic, alteori iniţiind un superb canon între corzile înalte şi cele grave. Totul se încheie strălucitor prin Coda finală –a povestit Mircea Tătaru.
Comentarii
comentarii