Acasă Actualitate Ultramarin Timișoara aniversează 20 de ani de la primul zbor charter de...

Ultramarin Timișoara aniversează 20 de ani de la primul zbor charter de pe Aeroportul Timișoara. “Înainte de charter nu era mai nimic pe aeroport”

DISTRIBUIȚI

Agenția de turism Ultramarin din Timișoara celebrează 20 de ani de la organizarea primei curse aeriene charter către Grecia, un moment de referință în dezvoltarea turismului din vestul României.

“Am început exact acum 20 de ani, cu un avion de 50 de locuri, închiriat de la CarpatAir. Eram o uniune de cinci agenții locale, am împărțit locurile între noi și am zburat spre Thesalonik. Era foarte greu să ajungi până în Grecia, cu mașina, autocar.  Înainte de charter nu era mai nimic pe aeroportul din Timișoara. Erau doar zborurile cu Tarom, nu existau low-costuri. Mai era parcă și Austrian Airlines. Dar era foarte scump biletul. Toată piața dorea să zburăm din Timișoara. M-am dus la CarpatAir și le-am propus să închiriem un avion de la ei. Am vorbit apoi cu colegii mei, cu agențiile din Timișoara, le-am spus că atâta costă să închiriem avionul, împărțim locurile și a fost o chestie de succes. Tot sezonul acela a mers full. Dădeam bilete pe sub mână”, a spus Gabriela Petcana, directorul agenției Ultramarin.

Având în vedere succes de care a avut parte charterul, Petcana a decis să caute un avion mai mare. Așa a ajuns la Air Malta.

“CarpatAir avea avioane mai mici. Am luat de compania națională din Malta un avion de 180 de locuri. La cinci-șase agenții nu era mare lucru. Aveam charter din Timișoara direct în Malta, cu Air Malta. A fost o inițiativă de curaj, dar și de succes”, a mai spus Gabriela Petcana.   

Pentru 2025, Ultramarin își extinde oferta cu destinații premium și soluții moderne pentru agențiile de turism partenere. Timișorenii pot zbura acum, de pe Aeroportul Internațional  “Traian Vuia”, în Coreea de Sud, Japonia, Filipine, Thailanda, Peru, Australia și Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii. 

Comentarii

comentarii